Tensiunile între Turcia şi Europa se adâncesc

0
396

n_110728_1Ieri, vicepremierul turc, Numan Kurtulmus, a declarat că ţara sa va refuza reîntoarcerea ambasadorului olandez, Kees Cornelis van Rij, până când Olanda nu va accepta condiţiile puse de Ankara pentru soluţionarea crizei diplomatice dintre cele două ţări. Refuzul Olandei de a autoriza, sâmbătă, prezenţa şefului diplomaţiei turce, Mevlut Cavusoglu, la un miting, apoi expulzarea ministrului familiei, Fatma Betul Sayan Kaya, au generat o criză diplomatică, Recep Tayipp Erddogan denunţând “nazismul şi fascismul” Olandei şi promiţând că aceasta va plăti un preţ. Duminică, manifestanţii pro-Erdogan au înlocuit drapelul olandez cu un drapel turc, la Consulatul Olandei din Istanbul. S-a aruncat cu ouă asupra Ambasadei olandeze. În faţa crizei, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, consideră că “esenţial este evitarea unei noi escalade şi găsirea mijloacelor de calmare a situaţiei”. De asemenea, Departamentul de Stat american a apelat la Ankara şi Haga să evite escaladarea situaţiei. Săptămâna trecută, preşedintele turc, după anularea unui miting în Germania, a acuzat pe cancelarul german, Angela Merkel, de “susţinerea terorismului”. Berlinul a mai fost acuzat de faptul că nu a dat curs la 4.500 de dosare privind terorişti prezumaţi, comunicaţi de Ankara. Criza dintre Olanda şi Turcia a survenit cu câteva zile înaintea alegerilor legislative prevăzute mâine, în ţara “lalelelor”, unde partidul deputatului antiislam, Geert Wilders, este dat pe locul al doilea în sondaje.