Ucraina: Ultima întâlnire Kerry-Lavrov înaintea referendumului din Crimeea

0
288

Pentru a treia oară în numai o săptămână, secretarul de stat american John Kerry şi omologul său rus Serghei Lavrov se întâlnesc, astăzi, la Londra, după Paris şi Roma, într-un context tensionat, pentru a discuta situaţia din Crimeea. De aproape trei săptămâni, oameni înarmaţi au preluat controlul Parlamentului din Simferopol şi au instalat un guvern pro-rus, iar duminică, 16 martie a.c., 1,5 milioane de electori din peninsulă, care deja şi-a proclamat independenţa sunt chemaţi la un vot privind alipirea la Rusia. Washington-ul a făcut deja repetate ameninţări, cu posibile represalii, după referendum, la adresa Moscovei. În faţa unei comisii a Senatului, John Kerry a anunţat că SUA şi UE vor lua luni „o serie de măsuri foarte serioase” vizând Moscova. El a mai spus că „speră ca Rusia să respecte dreptul internaţional” şi „nu există nicio justificare, nicio legalitate a referendumului care se ţine în Crimeea”. Un purtător de cuvânt al Casei Albe a lăsat să se înţeleagă că discuţiile Kerry-Lavrov de la Londra reprezintă ultima şansă pentru Moscova de a evita eventuale noi măsuri punitive americane. Washington-ul promite restricţii de vize pentru liderii ucrainieni şi ruşi, iar liderul american Barack Obama a semnat un decret autorizând îngheţarea averilor. La Consiliul de Securitate al ONU, un proiect de rezoluţie denunţând referendumul de duminică din Crimeea s-a lovit de veto-ul rus. După deplasarea avioanelor F16 în Polonia, SUA studiază cererea conducătorilor ucrainieni privind o susţinere militară şi armată, solicitare refuzată până acum de oficialii americani. Înaintea deplasării la Londra, John Kerry, răspunzând interpelării unui senator, a spus că „respectă suveranitatea, independenţa şi integritatea Ucrainei şi speră ca Rusia să fie conştientă de faptul că, momentan, comunitatea internaţională este unită şi puternică pe această chestiune”.