Victor Ponta se va întâlni mâine, la Craiova, cu lideri social-democraţi din Oltenia

1
335

După Biroul Permanent Naţional al PSD, Victor Ponta a anunţat că mâine, 15 martie a.c., va fi la Craiova, unde se va întâlni cu lideri social-democraţi din Oltenia şi cu preşedinţii de consilii judeţe. Vizita la Craiova vine la numai o săptămână după ce liderul PSD a avut una asemănătoare în Transilvania.

Mâine, la Craiova, preşedintele PSD, Victor Ponta, va avea o întâlnire cu liderii social-democraţi din zona Oltenia, după ce la sfârşitul săptămânii trecute s-a întâlnit cu cei din Transilvania. Luni, Victor Ponta a anunţat că USL îşi va anunţa candidaţii pentru alegerile pe 19 martie şi nu pe 15, aşa cum stabiliseră iniţial. „Vreau să vă anunţ că data de 15 martie este o zi specială pentru cei de la UDMR, nu aş vrea să intrăm peste acest subiect al lor. Pe 19 martie, luni, secretarul general trebuie să finalizeze discuţiile în cadrul USL şi pe 19 să anunţăm încheierea în toate judeţele a negocierilor cu partenerii din USL. Asta înseamnă modul de candidatură pe listele de la consiliul judeţean şi consiliul local, candidaturile în teritoriu. Regula va fi a candidaturilor USL şi, dacă vor exista anumite excepţii în care vom merge separat, acestea vor merge cu caracter de excepţie”, a afirmat Ponta.

Rezultatele alegerilor din 2008 stabilesc ponderea consilierilor pe listele USL

În ultima perioadă s-a tot vorbit despre neînţelegerile în teritoriu dintre social-democraţi şi liberali. Inclusiv la nivelul judeţului Dolj s-a vehiculat ideea că PSD şi PNL nu se înţeleg la desemnarea numărului de candidaţi pe liste la consiliul judeţean şi consiliul municipal. Luni, Victor Ponta a pus punctul pe „i” şi a spus că, la nivel naţional, s-a decis ca reprezentarea pe liste a celor două partide din Uniune s-a calculat în funcţie de procentele obţinute la alegerile din 2008. „Paritatea este la numărul de candidaţi la consiliul judeţean. Sigur, şi acolo a existat o anumită ponderare, noi avem 22, iar PNL 19. În rest, pentru consilieri judeţeni, consilieri locali, primari, au fost esenţiale aceste două criterii: rezultatul din 2008, care diferă de la judeţ la judeţ, şi sondajele de opinie”, a explicat Victor Ponta.

1 COMENTARIU

  1. Sper sa nu mai fac din nou o gafa! Asa cum a facut la Cluj cand a sustinut autonomia TYransilvaniei sau cand a spus ca daca se maresc salariile, Guvernul USL le va taia din nou in 2013.
    Din pacate, avem parte de politicieni tineri, oscilanti, care gresesc mereu.Adica, prostanaci! Unii chiar imbecili, cu gust!

Comments are closed.