Pe trupul micuţului au fost descoperite urme de violenţă
Cadavrul unui nou-născut a fost găsit, ieri, în jurul prânzului, într-un tomberon de gunoi din vecinătatea Judecătoriei Craiova. Două persoane care căutau prin gunoaie au făcut macabra descoperire şi au anunţat autorităţile. Medicii ajunşi la faţa locului au constatat că fătul nu avea semne vitale, era plin de sânge şi era înfăşurat în cordonul ombilical, părând a fi ajuns la termen. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj împreună cu poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs decesul micuţului, mai ales că pe trupul neînsufleţit s-au descoperit urme de violenţă.
Ieri după-amiază, în jurul orei 13.30, Mariana Bulugea căuta, ca de obicei, prin tomberoanele de gunoi din spatele Judecătoriei Craiova, de pe strada “România Muncitoare”. La un moment dat, a dat peste un săculeţ negru, din plastic, şi a tras de el să vadă ce este înăuntru. A ieşit o mânuţă de copil, moment în care femeia s-a speriat. “Am văzut un săcuţ din nailon şi am tras de el să văd ce e înăuntru. A ieşit o mânuţă de copil şi m-am speriat. Am sunat la Jandarmerie, că numărul de acolo îl ştiu, şi ei au anunţat mai departe. A venit întâi o ambulanţă şi au zis că e mort copilul”, ne-a povestit Mariana Bulugea, femeia care a făcut macabra descoperire. La faţa locului au ajuns o ambulanţă şi mai mulţi poliţişti ai Secţiei 1 Craiova, care au izolat perimetrul până la sosirea criminaliştilor şi a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Medicii au verificat, în momentul când au ajuns, dacă micuţul prezenta semne vitale şi, pentru că s-a constatat că e decedat, nu l-au mai mişcat.
“Nu pot să vă spun prea multe, pentru că nu l-am mişcat. Am verificat doar dacă prezintă semne vitale. Este vorba despre un făt, cam de opt-nouă luni, are ataşat cordonul ombilical şi aşteptăm procuratura ca să-l scoatem. Atunci o să ştim mai multe. Se observă însă nişte escoriaţii pe spate şi urmează să se stabilească de unde provin”, a spus dr. Traian Magala, medic în cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dolj.
În prezenţa procurorului criminalist a fost efectuată cercetarea la faţa locului, apoi cadavrul nou-născutului, care s-a dovedit a fi băieţel, a fost pus într-un alt sac, pentru a fi transportat la morgă. Oamenii legii au răsturnat tomberonul căutând orice fel de probe care i-ar putea ajuta să afle cum a ajuns cadavrul acolo. Mai multe date vor avea anchetatorii astăzi, după ce se va efectua necropsia. “După finalizarea cercetării la faţa locului, efectuată în prezenţa unui procuror criminalist, cadavrul a fost depus la morgă. Mâine (n.r. – astăzi) urmează să se efectueze autopsia pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului şi atunci vom avea mai multe date, întrucât pe cadavru s-au putut observa urme de violenţă. Urmează să se efectueze verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul şi identificarea autorului faptei”, ne-a declarat procuror Magda Bădescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Este al doilea cadavru al unui nou născut care este descoperit aruncat la gunoi, în Craiova, de la începutul acestui an. Pe 23 ianuarie a.c., pe raza Secţiei 4 Poliţie Craiova, tot într-un tomberon, a fost descoperit cadavrul unei fetiţe nou-născute. Mama acesteai nu a fost încă identificată.