TNC reprogramează premiera spectacolului „Fête”

0
391

Teatrul Național din Craiova (TNC) anunță că, din cauza unor probleme tehnice, premiera spectacolului „Fête” va fi amânată. Astfel, biletele achiziționate pentru spectacolele din 17 și 18 februarie se reprogramează pe 24 februarie, ora 17.00, iar biletele achiziționate pentru spectacolul din 24 februarie, ora 19.00, se reprogramează în aceeași zi, de la ora 20.00. „În cazul în care doriți returnarea contravalorii biletelor ori schimbarea lor cu altele, la un alt spectacol, vă așteptăm la Agenția teatrală (tel. 0251.413.677)”, se precizează într-un comunicat de presă al teatrului.

Spectacolul „Fête” este realizat după un colaj de texte de Moliere, în regia Andreei Ciocîrlan – câștigătoarea Marelui Premiu pentru regie la prima ediție a Festivalului Internațional al Tinerilor Regizori „Theater Networking Talents”, organizată de Naționalul craiovean în perioada 28 iunie – 1 iulie 2017. „Fête” îi are în distribuție pe Claudiu Mihail, Vlad Udrescu, Constantin Cicort, Raluca Păun, Iulia Colan, Geni Macsim, George Adrian, Angel Rababoc, Cătălin Miculeasa, Romanița Ionescu, Eugen Titu și Cătălin Vieru. Scenografia este realizată de Lia Dogaru.

«Orice eveniment al vieții se transformă într-un motiv de a petrece. Tot ce ne dorim este o continuă sărbătoare care să ne hrănească iluzia că nu suntem singuri și că aici, în lumea asta, ne distrăm de minune în pofida a orice. Fie că a fost privită cu cinism și ironie, fie că a fost poetizată în chip bucolic, fie că a fost o frescă grotescă a unei anumite societăți, tema carnavalescului n-a lipsit din nici o perioadă istorică. „Fête” este un spectacol care urmărește să redea, prin intermediul unui colaj de comedii molierești, nu numai vertijul bucuriei imediate și superficiale, ci și niște caractere viciate de impostură și fascinante prin stringenta lor actualitate», precizează reprezentanții TNC.