Craiova: Mehedinţean încătuşat după ce a provocat un accident şi a fugit

0
485
arestatUn mehedinţean, în vârstă de 39 de ani, a ajuns în arestul IPJ Dolj, în cursul zilei de ieri, fiind cercetat pentru comiterea a trei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Mai exact, potrivit IPJ Dolj, la data de 11.02.2017, ora 01.45, Condel P., de 39 de ani, din comuna Gogoşu, judeţul Mehedinţi în timp ce conducea un autoturism, pe bulevardul Ştirbei Vodă din Craiova, ajuns la intersecţia cu strada Siretului, pe fondul vitezei a intrat în coliziune cu autoturism condus de Ecaterina B., de 29 de ani, din Craiova care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a trei craiovence, respectiv a  conducătoarei auto şi a două pasagere din autoturismul condus de aceasta. Imediat după producerea accidentului Condel P. a părăsit locul faptei, fără acordul ofiţerilor poliţiei rutiere, întorcându-se în jurul orei 02.30. De asemenea, din investigaţii a rezultat faptul că acesta avea permisul de conducere reţinut, iar la testarea cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ieri, 13.02.2017, în baza probatoriului administrat în cauză de poliţiştii de cercetare penală din cadrul Biroul Rutier Craiova, s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de suspect şi reţinerea acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor de “conducerea unui vehicul de către o persoană având suspendată exercitarea dreptului de a conduce”, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” şi „părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie”.
Suspectul a fost introdus în arestul inspectoratului, urmând ca astăzi să fie prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.