China dă vina pe Coreea de Sud şi Statele Unite pentru noul test balistic nord-coreean

0
385

racheta-lansareBeijingul şi-a exprimat dezaprobarea faţă de noul test balistic efectuat de Coreea de Nord, afirmând însă că principala cauză a problemei nucleare nord-coreene este reprezentată de diferendele între regimul de la Phenian şi autorităţile de la Washington şi Seul. Geng Shuang, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, a declarat că Beijingul dezaprobă testul balistic, care încalcă numeroase rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU. China este cel mai semnificativ partener comercial al Phenianului, iar preşedintele american Donald Trump a criticat Beijingul, spunând că nu pune suficientă presiune asupra statului nord-coreean. Pe de altă parte, China se apără afirmând că influenţa sa asupra Phenianului este supraestimată şi sugerează că refuzul Statelor Unite de a negocia direct cu Coreea de Nord reprezintă o piedică în calea procesului de găsire a unei soluţii în cazul acestei crize. “Cauza principală a problemei nucleare (nord-coreene) este reprezentată de diferendele (Phenianului) cu Statele Unite şi Coreea de Sud”, a declarat Geng cu ocazia unei conferinţe de presă. Oficialul chinez a mai declarat că toate părţile implicate ar trebui să se abţină de la acţiuni provocatoare, adăugând că Beijingul încurajează Seulul şi Washingtonul să dialogheze cu regimul de la Phenian. Coreea de Nord a anunţat luni că a testat cu succes un nou tip de rachetă balistică cu rază de acţiune medie spre lungă în cursul zilei de duminică, susţinând că a înregistrat un nou progres în programul de armament pe care îl desfăşoară încălcând rezoluţiile ONU. Agenţia de presă nord-coreeană KCNA a anunţat că liderul Kim Jong-un a supravegheat testarea unei rachete Pukguksong-2, un nou tip de armă strategică care poate să transporte inclusiv focoase nucleare. Moscova consideră testul balistic nord-coreean drept o nouă desconsiderare a prevederilor rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU, a comunicat Ministerul rus de Externe, citat de agenţia de ştiri Tass. “Considerăm testul balistic efectuat de Coreea de Nord pe data de 12 februarie drept o nouă desconsiderare a prevederilor rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU”, se afirmă într-un comunicat al MAE rus, în care se precizează că “în aceste circumstanţe îndemnăm toate părţile implicate să dea dovadă de calm şi să se abţină de la acţiuni care ar putea duce la o escaladare a tensiunii”. “Cale spre pace şi stabilitate în regiune este posibilă prin abandonarea confruntării în favoarea eforturilor de îmbunătăţire a situaţiei militare şi politice din nord-estul Asiei”, se mai afirmă în comunicatul Ministerului.