Unităţile sanitare cu paturi care nu vor fi acreditate până la sfârşitul anului 2015 nu vor mai primi finanţare de la Casele de Sănătate. În prezent, doar de 77 de spitale cu paturi dintr-un total de aproape 500 existente în țară au primit acreditare.
În Dolj, în următorii doi ani, nouă unităţi sanitare ar trebui să fie acreditate, adică trei sferturi din cele existente pe harta judeţului. Numai anul acesta, în primul trimestru, sunt programate pentru vizita reprezentanţilor Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS) Spitalul Orăşenesc „Aşezămintele Brâncoveneşti” din Dăbuleni, Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie din Craiova şi Spitalul Municipal Calafat. Apoi, în partea a doua a anului, în trimestrul trei mai exact, este programat Spitalul Clinic de Urgenţă Militar „dr. Ştefan Odobleja” din Craiova, iar în ultimul trimestru al lui 2014, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „dr. Victor Babeş” Craiova şi Spitalul de Psihiatrie din Poiana Mare. Anul viitor, primul pe listă pentru acreditare este chiar Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, urmat de Spitalul Clinic Căi Ferate şi Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” din Craiova. Deocamdată, dintre spitalele publice doljene, echipele de acreditare au trecut pe unităţile sanitare din Segarcea, Băileşti, Filiaşi şi Leamna.
Acreditarea se încheie în 2015
Procesul de evaluare a spitalelor s-a dovedit a fi unul de durată. Acţiunea a început în anul 2011 şi se va încheia abia în 2015. Fiecare unitate sanitară a stabilit o dată la care echipele de evaluatori trebuie să ajungă. Iniţial, în procesul de acreditare au fost înscrise 459 de spitale, dintre care 74 de unităţi sanitare private. Aceste spitale vor fi evaluate în funcţie de opţiunile lor pe durata primei perioade de acreditare care durează cinci ani, între 2011 şi 2015. Procesul de acreditare a fost demarat în 2011 deoarece standardele elaborate în iunie 2009 au fost aprobate prin ordin al ministrului Sănătăţii (conform prevederilor legale) abia în decembrie 2010. Tot atunci a fost aprobat şi nivelul taxei de acreditare şi al taxei de reevaluare, prin Ordinul preşedintelui CoNAS nr. 152/2010, respectiv 240 de lei pe pat valabil pentru cinci ani cât durează un ciclu de acreditare conform legii. Acreditarea spitalelor este valabilă cinci ani şi după 2015, acest proces ar trebui să se extindă şi să cuprindă şi modul în care este acordată asistenţa medicală pacienţilor. Experţii vor putea verifica dacă spitalele au tot ceea ce este necesar tratării bolnavilor şi să propună măsuri de remediere acolo unde sunt probleme.
Garanţie pentru calitatea actului medical
Acreditarea ar trebui să reprezinte pentru bolnavi o garanţie a faptului că în respectiva unitate sanitară sunt asigurate condiţii de calitate în ceea ce priveşte actul medical, cazarea şi serviciile oferite. Pentru aceasta, spitalele trebuie să se raporteze la un standard unic de calitate. De altfel, există o procedură pentru a verifica anual spitalele care sunt acreditate și care mai au probleme de rezolvat și dacă acestea nu și le rezolvă își vor pierde acreditarea. Prin noua lege, spitalelor care nu și-au rezolvat problemele li se va retrage acreditarea. Foarte important este însă ca până la finele anului 2015 spitalele să se acrediteze, în caz contrar riscă să nu mai primească finanțare de la Casele de sănătate. Acest lucru nu înseamnă că se vor închide acele spitale, ci pot primi finanțare privată. Din punctul de vedere al reprezentanţilor Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, există suficient timp ca până la sfârșitul anului 2015 să fie finalizat procesul de acreditare pentru cele 500 de spitale pe baza celor nouă standarde și a aproximativ 2.100 de indicatori.
Acreditarea unităţilor sanitare rămâne una dintre principalele teme care îi preocupă pe managerii de spitale. Deocamdată însă, potrivit autorităţilor, două sisteme sunt compatibile cu standardele Uniunii Europene: este vorba despre SMURD şi de transfuzii.
E greu sa ai procedurile si protocoalele cerute de cele 9 standarde, dar mai greu este sa le aplici permanent
Comments are closed.