Masterplanul de apă şi canalizare, un vis împlinit al segărcenilor

0
405

Chiar dacă nu este un oraş mare, Segarcea accesează proiecte îndrăzneţe, care să asigure localnicilor condiţii de trai mai bune, locuri de muncă şi să atragă investitori. Autorităţile locale sunt mulţumite de investiţiile din cursul anului trecut şi sunt încrezătoare în cele care urmează să fie realizate în acest an, respectiv dezvoltarea şi extinderea reţelei de captare şi aducţiune a apei potabile, canalizare, realizarea unui parc fotovoltaic, precum şi amenajarea unei zone de agrement în localitate.

Nicolae Popa

Cel mai mare vis al segărcenilor este pe cale să se împlinească anul acesta, după cum povesteşte primarul oraşului Segarcea, Nicolae Popa: masterplanul de apă şi canalizare. Astfel, deşi criza economică s-a făcut resimţită şi în anul 2013, autorităţile locale din oraşul Segarcea au reuşit să ducă la bun sfârşit câteva investiţii extrem de importante pentru comunitate. “Anul 2013 a fost unul cu foarte multe împliniri pentru mine, ca primar al oraşului Segarcea, dar şi pentru locuitori. Iar acum, în 2014, segărcenii îşi vor vedea realizat cel mai mare vis. Reţeaua de alimentare cu apă şi cea de canalizare sunt o necesitate pentru localitate, mai ales că, în urma analizelor de laborator efectuate, s-a stabilit că apa de la noi nu este de o calitate prea bună. De câţiva ani voiam să avem canalizare în tot oraşul şi în acelaşi timp apă potabilă. Acum, prin Masterplanul aprobat de Consiliul Judeţean Dolj şi în acelaşi timp cu sprijinul Ministerului Dezvoltării, am intrat în acest proiect cu întreaga suprafaţă de intravilan a oraşului – 354 de hectare – aducţiune apă, iar din cele 2.800 de gospodării din localitate, 2.600, vor avea canalizare. Este un vis al segărcenilor de multă vreme, pe cale să se realizeze, pentru că lucrările au început în anul 2013 şi sperăm că se vor finaliza anul acesta”, a spus primarul oraşului Segarcea, Nicolae Popa.

Parcul fotovoltaic ar aduce locuri de muncă şi bani al bugetul local

În ceea ce priveşte parcul fotovoltaic pe care o firmă de profil din Bucureşti urmează să-l realizeze în Segarcea, primarul Nicolae Popa spune că este încrezător că lucrările vor fi demarate în acest an, ceea ce înseamnă un plus la bugetul oraşului, dar şi locuri de muncă. “Avem un proiect de amploare, care vizează realizarea în zona islazului, pe o suprafaţă de 146 hectare, a unui parc fotovoltaic. Acesta este un obiectiv cuprins în strategia de dezvoltare a localităţii şi reprezintă o alternativă pentru producerea energiei, ce presupune protecţia mediului natural, costuri de producţie reduse, o investiţie de viitor, putem spune. Terenul a fost concesionat de o firmă din Bucureşti şi o perioadă de timp nu s-a întâmplat nimic, probabil din lipsa fondurilor, dar ei şi-au plătit contribuţiile, ceea ce înseamnă că au intenţii bune. Un parc fotovoltaic ar însemna locuri de muncă şi o redevenţă de aproximativ 2 milioane lei noi în fiecare an la bugetul localităţii”, ne-a explicat Nicolae Popa, primarul oraşului Segarcea.

Tot la capitolul realizări edilul trece şi Casa de Cultură, a cărei construcţie a început în anul 2010 şi a fost inaugurată cu mare fast în anul 2012. Clădirea este prevăzută cu sală de spectacole de 350 de locuri, bibliotecă şi sală de conferinţă, iar în anul 2013 a fost dotată cu mobilier.

 

Piaţă modernă pentru comercianţi

Autorităţile locale au grijă şi de comercianţii din localitate. Drept dovadă stă faptul că în anul 2012 a fost inaugurată hala agro-alimentară din piaţa centrală a oraşului Segarcea, iar anul trecut a fost dotată cu sistem de ventilaţie. „În bugetul de venituri şi cheltuieli am prins de această dată modernizarea întregului ansamblul de pieţe, pentru a crea un comerţ civilizat la nivelul oraşului Segarcea”, a explicat primarul Nicolae Popa.

Se reamenajează Parcul „Domeniul Coroanei”

Un proiect de amploare, aprobat de Agenţia Fondului de Mediu, în valoare de 800.000 lei, presupune reabilitarea şi extinderea Parcului „Domeniul Coroanei” Segarcea. „În primul rând, acest parc va continua parcul făcut de rege între 1915-1920 şi, practic, făcea parte din ansamblul Palatului Regal, care are o suprafaţă de cinci hectare. Va avea o arhitectură nouă, cu alei modernizate. Va fi introdus curent electric, vor fi amenajate terenuri de joacă pentru copii, terenuri de odihnă pentru bătrâni. Proiectul a fost aprobat, a fost plătită deja prima tranşă şi în următoarele luni urmează să-l scoatem la licitaţie pentru a demara lucrările”, a declarat edilul Nicolae Popa.