Aurel Gheorghiţă de la Podari s-a luat la trântă cu truda-trudă şi zice că a răzbit-o!

1
134

Aurel Gheorghiţă de la Podari e fiul primarului Constantin Gheorghiţă, aflat la al patrulea sau al cincilea mandat, dacă mai are vreo importanţă, fiindcă gospodăreşte cum se cuvine localitatea, devenită un buzunar al Craiovei. Gheorghiţă „cel mic” a luat-o pe drumul lui în viaţă, la 34 de ani, de mai multă vreme, şi dacă i-o fi fost mai uşor ca altora n-o spune, dar şi aşa dacă ar fi stat lucrurile, tot n-ar avea mare relevanţă. Fiindcă s-a apucat cu nădejde de agricultură şi nu se mai poate ajuta decât singur şi eventual de cei pe care se bizuie. Lucrează peste o mie de hectare de teren, deţine 5 tractoare de puteri diferite, performante, John Deere, şi o combină de cereale produsă de aceeaşi firmă americană. Dar şi restul utilajelor necesare. După vreo doi ani de producţie, fără titlu experimental, nu se arată nici încântat, nici decepţionat. Mai degrabă îngândurat, fiindcă sunt multe de făcut. Şi toate trebuie făcute la vremea lor. Fără întârziere. Pe nişte terenuri agricole reci, predominant podzolice, de mai slabă fertilitate ca altele din câmpia Doljului, a scos-o mulţumitor la capăt, dar nu se lasă în ruptul capului şi are propriile lui ţinte. Ştie destule despre marile exploatări agricole ale ţării, dar şi ale Doljului. Iarnă fiind, se repede în câteva reprize pe zi la saivanul de oi şi capre, unde are deja peste 100 de miei şi vreo 20 de iezi. De la un efectiv matcă de circa 160 de oi şi 100 de capre. A cam alergat după reproducători de rasă, prin Bulgaria, prin Serbia, dar deocamdată nădăjduieşte să valorifice de sărbătorile de Paşti peste 160 de miei. Dacă e rentabilă afacerea? Şi da şi ba. Lâna n-are preţ, iar subvenţia e doar de 400.000 lei vechi, respectiv 300.000 lei pentru o oaie şi o capră, dar dacă procesezi cum trebuie laptele şi obţii o brânză de calitate, te poţi descurca. Încă se vinde bine. Va spori efectivele existente din propria prasilă, va mai face infuzie cu exemplare din rase pure, spre a le mări potenţialul, fiindcă toată producţia secundară de la culturile cerealiere şi tehnice îşi găseşte astfel o valorificare. La treaba asta cu oile, îmi spune, tot secretul, sau unul dintre ele, e… valoarea ciobanului. „Pe al meu îl cheamă Florică Creţoiu şi face munca asta de la 10 ani. E doctor în meseria lui. Ştie tot ce se întâmplă la stână şi trudeşte din zorii zilei până seara târziu, alături de nevastă şi un ajutor”. Mieii proaspăt fătaţi sunt vegheaţi în permanenţă, feriţi de curenţii reci, despărţiţi cu mamele lor de restul turmei. Jur-împrejurul stânei nu se zăresc, cât vezi cu ochii, decât pâlcuri de albul zăpezii, ce se duce de pe terenul frământat, pe care vegetează grâul şi germinează iarba. Între truda-trudă şi o trudă mai uşoară, care aduce şi ea banul, Aurel Gheorghiţă de la Podari a ales-o pe cea dintâi. S-a luat la trântă cu ea şi zice că a învins-o, simţind zilnic sudoarea, când a spaimei că nu se leagă lucrurile şi se năruie toată investiţia, când a soarelui care ia în primire toată moşia administrată şi pe Internet nu zăreşte vreun nor aducător de ploaie. 

1 COMENTARIU

Comments are closed.