Universitatea dispută al doilea amical în Malta, contra lui St. Gallen

0
407

st.gall stemaDacă primul amical al alb-albaştrilor în cantonamentul din Malta s-a jucat la nici 24 de ore după sosirea delegaţiei oltene în insulă, cea de-a doua partidă de verificare este programată la o săptămână distanţă. Astfel, echipa lui Gigi Mulţescu întâlneşte astăzi, de la ora 16, pe stadionul „Ta’Qali” din Valletta formaţia elveţiană St. Gallen. După 18 etape din prima ligă helvetă, „Verzii” sunt pe locul 6, cu 21 de puncte. Cel mai cunoscut jucător al lui St. Gall este fostul internaţional Tranquillo Barnetta, în vârstă de 31 de ani, mijlocaşul revenind în iarna aceasta la clubul la care s-a lansat, după o carieră remarcabilă în Bundesliga la echipe precum: Schalke 04, Eintracht Frankfurt, Bayer 04 Leverkusen, Hannover 96, ultima aventură fiind în MLS, la Philadelphia Union. Din lotul echipei antrenate de neamţul Joe Zinnbauer mai fac parte stoperul tunisian Haggui, fostul mijlocaş al lui Lyon, Tafer, iar golgheter este tânărul atacant albanez Ajeti.

Elveţienii prezintă pe larg istoria Universităţii

Pe site-ul oficial al clubului elveţian istoria Ştiinţei are parte de o prezentare exhaustivă: „După mai mulţi ani de declin, alb-albaştrii din oraşul de 270.000 locuitori din Țara Românească, în sudul României au revenit în top. Echipa antrenată de Gheorghe Mulţescu iernează pe locul 3 în Liga 1, la 5 puncte în spatele Viitorului Constanţa. La 20 de ani, atacantul Andrei Ivan este noua bijutrerie a echipei, fiind golgheter, împreună cu Simon Măzărache, cu 5 goluri. Dacă Ivan va fi sau nu „noul Ionel Gane” rămâne de văzut. Gane, care a marcat 65 de goluri între 1999-2003 în 141 meciuri oficiale 65 de goluri pentru St. Gall, s-a născut lângă Craiova şi s-a consacrat la Universitatea. Până în 1996, Gane a jucat 115 meciuri în Liga I pentru „Studenţi”, înainte de a luat pleca în Spania, unde a jucat timp de doi ani pentru Osasuna. A revenit la Universitatea la finalul carierei, iar apoi a fost antrenor secund în două rânduri, iar apoi antrenor principal interimar. În vara anului 2014, «Jerry» Gane a revenit la Universitatea, clubul numindu-se acum CS Universitatea (CSU), după ce FCU a fost dezafiliat. Principalul iniţiator al renaşterii a fost un alt fost jucător al Universităţii cu o carieră în Elveţia,  Pavel Badea, care din 1992 a evoluat timp de trei ani la Lausanne Sports. Ionel Gane nu a rămas mult timp ca antrenor, fiind demis după ce echipa a câştigat doar 2 puncte din 6 jocuri. De 4 ori a fost campioană Universitatea, ultima dată în 1991, având în palmares şi 6 Cupe ale României. După schimbările de regim politic din Europa de Est, clubul a traversat o perioadă de mediocritate. Primul titlu a fost câştigat în 1974, iar în anii 80 echipa de pe stadionul „Ion Oblemenco” a cunoscut cele mai frumoase momente. Cea mai mare performanţă din cele 21 de apariţii europene a fost în Cupa UEFA în 1982-1983, când Universitatea a devenit prima echipă din România care a ajuns într-o semifinală europeană. În drum spre semifinale, a eliminat Fiorentina, Girondins de Bordeaux şi 1. FC Kaiserslautern, înainte de a fi eliminată de Benfica, după două remize”.