Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj, aplicant într-un proiect european

0
503

În cadrul proiectului RAISA, finanțat de către Comisia Europeană (OLAF) prin Program Hercule IIIPregătire împotriva fraudei, aplicant fiind Inspectoratul  de  Poliţie  Judeţean  Dolj, va avea loc cel de-al  II-lea Seminar internațional în format hibrid (cu prezență fizică și on-line), în perioada 13-15 decembrie 2021, în municipiul Arad, judeţul Arad.

Activitatea reuneşte specialişti de investigarea fraudelor din judeţele Alba, Arad, Brașov, Mehedinți, Giurgiu precum şi reprezentanţi ai autorităţilor bulgare  – Direcția Regională de Poliţie Vidin, Direcția Regională de Poliție Vratsa, Vame Lom şi autorităților maghiare – Agenţia Naţionale Vamale şi Fiscale, Inspectoratul de Poliție Județean Bekes, în calitate de parteneri. Prin problematica abordată se urmărește realizarea schimbului de experință și bune practici în domeniul provocator al luptei împotriva fraudei cu achiziții intracomunitare, prin aducerea la cunoștință a celor mai reprezentative cazuri soluţionate la nivelul fiecărei instituţii participante, dar și îmbogățirea cunoștințelor, ca urmare a modalităţilor şi tehnicilor de investigare prezentate. Un plus de valoare evenimentului o aduce participarea experţilor IGPR – Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice și ai Agenției Naționale Antifraudă Fiscală. La lucrările seminarului vor lua parte și reprezentanţi ai structurilor din teritoriu cu atribuții în domeniu, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Finațelor Publice și ai Ministerului Public. Ca și în cadrul celorlalte trei activități ale proiectului RAISA, și cu ocazia acestui seminar, se urmărește atingerea obiectivul proiectului, respectiv creşterea gradului de dezvoltare profesională a specialiştilor de investigare a fraudelor în domeniul fraudei cu achiziții intracomunitare din România, Bulgaria şi Ungaria, acest gen de infracțiuni, în prezent, aduce grave prejudicii bugetele naționale şi  afectează interesele financiare ale Uniunii Europene.