“Ziua în care a fugit somnul” – spectacol pentru copii, la Cercul Militar Craiova

0
413

Bebevesel.ro aduce în Craiova, sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 11.00, la Cercul Militar, un spectacol plin de magie pentru copii: “Ziua în care a fugit somnul”, după cartea Victoriei Pătraşcu, susţinut de Momolino Teatru şi Poveşti pentru copii.

“Ce-ar fi dacă, într-o bună zi, Somnul ar pleca definitiv? Şi cum ar fi dacă ne-am putea juca la nesfârşit, zi şi noapte? Ana, eroina poveştii noastre, şi-a pus această năstruşnică dorinţă chiar de ziua ei… Iar ceea ce a urmat a fost dincolo de aşteptările noastre”, este descrierea spectacolului de 55 de minute, recomandat copiilor cu vârste între 3 şi 8 ani.

“Câţi părinti obosiţi şi nemulţumiţi nu cunoaştem, atunci când copiii lor nu vor să doarmă şi pace? Și câte metode, sfaturi sau leacuri fanteziste n-a încercat fiecare? Există însă o cheie, pe care o puteţi afla chiar din povestea care ne-a inspirat, scrisă de Victoria Pătraşcu, adaptată şi regizată de Antoaneta Zaharia”, spun organizatorii. Spectacolul îi are în distribuţie pe Antoaneta Zaharia, Ioana Flora şi Mihaela Velicu.

Intrarea se va face pe baza de donaţie. Invitaţiile  se găsesc la recepţiea Hotelului Europeca, la preţurile de 25 lei (în primele rânduri) şi 15 lei (în restul sălii). O parte din banii strânşi din vânzarea biletelor va ajunge la Pestrea Roxana-Anays. Pe 16 martie 2017 ea a fost diagnosticată cu tumoră de orbită (cancer ocular), iar momentan urmează procedurile la Spitalul Koc din Istanbul, Turcia.

“Anul trecut, pe 17 decembrie, am reusit să strângem tot alături de trupa de teatru din Bucureşti, Momolino, suma de 2.650 de lei. Spectacolul a fost organizat tot la Cercul Militar din Craiova şi a strâns 384 de părinţi şi copii. Banii au mers către central ACAAR Craiova, copiii cu autism. Până acum sponsorii acestui eveniment au fost Aqua Carpatica şi Farmaciile AlShefa. În acest an vom organiza în foaierul Cercului Militar şi un târg de Crăciun cu dulciuri, cărţi, limondă şi decoraţiuni, iar banii strânşi vor ajunge tot la Anays”, a declarat Simona Vasile, reprezentant bebevesel.ro.