Perişor: Se caută soluţii pentru extinderea canalizării în satul Mărăcine

0
288

Autorităţile din Perişor caută soluţii pentru extinderea reţelei de canalizare şi în satul Mărăcine, unde 100 de abonaţi speră, de câţiva ani, să beneficieze şi ei de acest serviciu de utilităţi. Dacă reţeaua de apă potabilă nu mai este o problemă, existând în toată comuna, inclusiv în satul Mărăcine, de aproape 4 ani reţeaua de canalizare s-a oprit în Perişor. „Ar mai fi nevoie de o extindere a canalizării pe o lungime de 6 kilometri. Am făcut cunoscută problema noastră şi la Bucureşti, la Ministerul Dezvoltării, şi încă studiem orice posibilitate pentru acest proiect, având în vedere că locuitorii din satul Mărăcine beneficiază deja de apă potabilă. Cum se va ivi oportunitate, vom fi gata să o accesăm şi să o punem în practică”, ne-a declarat primarul comunei Perişor, Marian Lăzăroiu. Reţeaua de apă potabilă şi canalizare este gestionată de un serviciu public, creat recent în cadrul primăriei, şi deserveşte 600 de abonaţi.