Brăila, oraş dunărean multicultural şi multietnic, a organizat recent o primă ediţie a Festivalului de Literatură Umoristică, iniţiat de scriitorul Mihai Frunză şi de caricaturistul Costel Pătrăşcan, sub egida Consiliului Judeţean Brăila, Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila şi Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati” Brăila. Au fost prezente nume sonore ale literaturii de gen, ca Alex Ștefănescu, Cornel Udrea, Ananie Gagniuc, Mihai Batog Bujeniţă, Florin Alexandru, scenarişti, actori, scriitori, epigramişti, dramaturgi. Printre laureaţii acestei prime ediţii s-a aflat şi scriitorul, actorul şi fotopamfletarul, umoristul craiovean Marian Răţulescu (Radu Marini), vechi component al grupului de comedie PRO-PARODIA, răsplătit pentru contribuţia sa la promovarea şi întregirea patrimoniului de umor cu Premiul al II-lea pentru proză – umor.
O altă distincţie a fost obţinută de Marian Răţulescu, tot recent, la Bistriţa, unde s-a desfăşurat manifestarea cultural-artistică Saloanele „Liviu Rebreanu”. Evenimentul a avut loc sub egida Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Consiliului Judeţean Bistriţa, Asociaţiei Naţionale a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România, Casei de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, filialele Cluj şi Târgu Mureş, Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” Bistriţa, Societăţii Scriitorilor din judeţul Bistriţa Năsăud, Primăriei Maieru, Primăriei Târlişua, Cenaclului Literar „George Coşbuc”. Marian Răţulescu, ca reprezentant al Craiovei, a obţinut Premiul Saloanelor „Liviu Rebreanu”, ediţia XXXV.