Primăria Craiova a început distribuţia pachetelor sociale

0
434

De ieri, Primăria Craiova a început să distribuie pachetele cu alimente oferite din fondurile bugetului local către categoriile de persoane aflate în situaţii de risc social din Craiova.

ajutoarePachetele conţine câte doi litri de ulei, două kilograme de zahăr, două kilograme de făină, un kilogram de orez, un kilogram de mălai şi se vor distribui către beneficiarii din 5 categorii sociale, care sunt considerate cele mai defavorizate. Potrivit autorităţilor locale, este vorba de persoane cu handicap, adulţi li copii, neinstituţionalizate; şomeri care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau care se află în căutarea unui loc de muncă, potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă cu modificările şi completările ulterioare; pensionarii cu pensii, sau după caz, cu pensii, indemnizaţii şi alte venituri  cumulate până la 500 lei/ lună; persoane beneficiare de venit minim garantat şi persoane fără venituri care au vârsta peste 60 de ani.

Distribuirea se va face la Şcoala nr. 32

Potrivit municipalităţii, distribuirea produselor alimentare se va face în funcţie de listele transmise de către Casa Judeţeană de Pensii Dolj, D.G.A.S.P.C. Dolj, A.J.O.F.M. Dolj. În ceea ce priveşte persoanele fără venituri cu vârsta peste 60 de ani, aceştia au fost contabilizaţi, potrivit autorităţilor, în funcţie de cererile depuse de către aceştia. Persoanelor beneficiare de venit minim garantat se află în evidenţa autorităţii locale.

 Distribuirea alimentelor se va face în spaţiul cu destinaţia de Sală de sport, situat în incinta Şcolii nr.32 „Alexandru Macedonski” din Craiova, str. Aleea Castanilor nr .4, de luni până vineri între orele 8.00-16.30, după o programare în ordine alfabetică.

Pentru ridicarea alimentelor, titularul drepturilor prevăzute de legislaţia în vigoare trebuie să se prezinte cu BI/CI în original; cupon de pensie din ultima lună de plată – pentru pensionari; carnet de evidenţă vizat la zi – pentru şomeri, sau adeverinţă eliberată de AJOFM Dolj; certificat de încadrare în grad de handicap – în original -pentru persoanele cu handicap. Pentru persoanele cu vârsta peste 60 de ani şi fără venituri, pachetul cu alimente se va distribui în baza unei cereri depuse la sediul Primăriei Municipiului Craiova, precum şi la depozitul de distribuire.

Tabelele se consultă la Primărie

În situaţia în care titularul este în imposibilitatea de a se prezenta pentru a-şi ridica drepturile, alimentele se vor elibera pe bază de declaraţie – formular tipizat ce va fi asigurat de către instituţie; BI/CI titular şi persoana împuternicită/reprezentant legal/curator/asistent personal – originale şi copii; cupon de pensie din ultima lună de plată – pentru pensionari – original şi copie;  BI/CI sau după caz certificat naştere copil cu handicap – original şi copie; certificat încadrare în grad de handicap – original şi copie.

Consultarea tabelelor cu persoanele care beneficiază de aceste produse alimentare se poate face la sediul Primăriei Municipiului Craiova, din bulevardul „Oltenia”, bl. 65A1 parter, precum şi la depozitul de distribuire.