Când social-democraţii doljeni se… autodepăşesc!

0
159

PSDN-avem ce face – simpatizanţi şi non-simpatizanţi, militanţi şi adversari politici – dar trebuie dat, cum se spune, Cezarului ce e al Cezarului: cu peste 60%, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, social-democraţii doljeni au făcut un rezultat istoric, surclasându-şi toate rezultatele bune anterioare, reamintind chiar de isprăvile FSN, de la începutul anilor ‘90. Alegerile au făcut doar o aluzie şi n-au dorit să revină la scorul din mai 1990. Nu au mai făcut acest scor, nici cu USL, adică alături de ex-liberali în 2012, şi nici în 2009, în aceeaşi companie, în turul doi al prezidenţialelor. Chiar dacă sondajele premergătoare anunţau, frecvent, un deznodământ favorabil al alegerilor parlamentare pentru social-democraţii doljeni, aureolaţi şi de câştigarea alegerilor locale, ecartul actual nu putea fi anticipat. La o participare la vot, consemnată, de 45,06% – 305.017 voturi (61,15%) s-au dus la social-democraţi şi doar 88.365 (17,36%) la liberali. Cumulat, la ambele camere. Şi asta în condiţiile în care un partid nou, de recentă eclozare (Uniunea Salvaţi România) a strâns în Dolj 26.682 voturi (5,26%) fără a dispune de vreo structură organizatorică. ALDE cu 28.892 voturi (5,52%) şi Partidul Mişcarea Populară cu 25.106 (5,11%) au făcut pragul prin părţile locului. Când vor să descrie un dezastru politic, ziariştii francezi nu se sfiiesc să apeleze la comparaţia cu „Berezina”, o teribilă înfrângere a armatei lui Napoleon (26-28 noiembrie 1812) în timpul retragerii din Rusia, la traversarea râului cu acelaşi nume. Cam aşa ceva s-a întâmplat şi cu trupele Alinei Gorghiu, lidera liberalilor, care şi-a anunţat deja demisia – din funcţia de preşedinte interimar -, după o campanie electorală ratată. Liberalii au susţinut, cu înverşunare, o cauză stranie – mai mult artificială – considerându-l pe Dacian Cioloş, poate nu lipsit de orice vocaţie tehnocrată, un „salvatore della patria” în condiţiile în care, acesta cu toate meritele şi limitele sale, nu a dorit să se înroleze în rândul partidului, totul sugerând o criză evidentă de leadership. S-a mai dovedit un lucru minor: facebook-ul nu a mai fost suficient ca acum doi ani. Se va discuta mult despre aceste alegeri, care au „înroşit” harta ţării. Social-democraţii doljeni au avut, ceea ce nu trebuie omis, un moral de învingător, conferit de rezultatul de la locale. N-au venit cu o ofertă trăznet, de oameni este vorba, dar cu calm şi fără emfază şi fără a avea habar de o predicţie a lui Malraux, mulţi dintre aceştia, „n-au devenit social-democraţi dar au învăţat să vorbească aşa”, ceea ce e o nuanţă. Dacă truda se răsplăteşte în politică, ceea ce e mai rar, asta s-a întâmplat şi cu garnitura de la Dolj, condusă aidoma unui comando. Liviu Dragnea, liderul social-democraţilor, e de acum la porţile… Palatului Victoria. Şi-a pregătit cu tact drumul, începând cu reamenajarea imaginii partidului, prin teza „între noi şi comunişti nu e nimic comun”, după care au urmat paşii ceilalţi. Duce pe umeri o condamnare cu suspendare, pentru referendumul din 2012. A făcut, însă, o campanie electorală impecabilă, lăsând impresia că vorbeşte doar ceea ce ştie. Şi ştie destule lucruri. A evitat polemicile gratuite. Convins că a exercita puterea înseamnă a da speranţe. Şi le-a dat. Mai trebuie să confirme. În fine, dacă 2014 a fost o peripeţie, 2016 marchează un succes… eclatant. Nu trebuie ocultat: PSD a candidat singur pe liste, refuzând orice coaliţie. Liviu Dragnea are tonus, maschează un conservatorsim nemilos, dar ca nimeni altul, ştie toate bolile social-democraţilor: tentaţia de a face clanuri, bisericuţe, divizări. Acum crede că alegerea colectivă va prima în faţa celei individuale. Va fi, neîndoielnic, varianta de premier al ţării, chiar dacă preşedintele Klaus Iohannis va refuza iniţial nominalizarea. Deşi Liviu Dragnea va propune un nou tip de coabitare, cu iz european. Rămâne de văzut răspunsul acestuia.