Italia: Grevă generală şi proteste în toată ţara

0
361

Italienii au început ieri o grevă generală, la apelul a două mari confederaţii sindicale care au organizat acţiuni de protest în 54 de oraşe, împotriva politicii economice şi sociale a guvernului condus de Matteo Renzi, transmite AFP. Administraţiile din sănătate, şcolile, transporturile, toate sectoarele de activitate au fost afectate de grevă, care era prevăzută între 09.00 (07.00 GMT) şi 17.00 (15.00 GMT), dar fost scurtată cu o oră, la cererea ministrului italian al Transporturilor, Maurizio Lupi, pentru a permite celor care participau la această acţiune sau care lucrau să se întoarcă acasă până la sfârşitul zilei. Greva a fost organizată în sectorul public şi cel privat de principala confederaţie italiană CGIL (stânga) şi a fost susţinută de UIL (moderată). O a treia confederaţie, UGL (dreapta), mai mică, s-a alăturat mişcării, în timp ce CISL (catolică, moderată) a rămas în afara acestei acţiuni, considerând că protestul este contraproductiv. Principala nemulţumire sindicală este legată de „Jobs Act”, reforma pieţei muncii dorită de Renzi pentru a încuraja angajările. Legea, adoptată săptămâna trecută, prevede facilitarea concedierilor şi reducerea drepturilor şi protecţiei angajaţilor în primii ani de contract. Sindicatele denunţă, de asemenea, proiectul de buget pe 2015, apreciind că măsurile de relansare a economiei sunt insuficiente.