Congresul Mondial Junior Chamber International 2014: „Libertate. Pasiune. Schimbare”

0
351

La finele lunii trecute a avut loc în Leipzig (Germania) Congresul Mondial Junior Chamber International (JCI) 2014, cu tema „Libertate. Pasiune. Schimbare”, care a reunit 4.500 de delegaţii din 127 de țări. Evenimentul a marcat, totodată, 25 de ani de la prăbuşirea Zidului Berlinului.

JCI România, prin proiectele naţionale, dar şi prin prezenţa în forumurile internaționale, îşi doreşte promovarea ţării noastre şi încurajarea spiritului antreprenorial, încă din şcoală. Având acestea în vedere, președintele 2014 Stelian Burduhos, s-a aflat printre cei 127  președinți de organizații semnatari ai Declarației de la Leipzig rezultată în urma forumurilor de discuții din cadrul evenimentului. Aceasta lansează un apel către liderii locali, naţionali şi globali de a acţiona în favoarea eliminării şomajului în rândul tinerilor, a colaborării între oameni, comunităţi şi ţări, precum şi găsirea de soluţii de oferire de energie ieftină, eficientă şi regenerabilă.

Promovarea României în afara graniţelor

Congresul mondial JCI este un eveniment anual care aduce la un loc membrii organizaţiei din întreaga lume. Anul acesta, pentru al unsprezecelea an consecutiv, ţara noastră s-a implicat în seminariile, şedinţele şi deciziile luate la nivel mondial. Prin cei 25 de membri din Cluj, Constanţa, Bucureşti, Braşov şi Timişoara, JCI România a avut una dintre cele mai numeroase delegaţii româneşti prezente la un eveniment JCI. „Suntem extrem de mulțumiţi de prezenţa noastră la Congresul Mondial de anul acesta şi suntem recunoscători faţă de partenerii care ne-au sprijinit în acest demers. Printr-o delegaţie numeroasă, implicată în sesiunile de discuţii şi cu un stand de prezentare în care să expunem proiectele viitoare, precum şi potenţialul ţării noastre, ne reconfirmăm eforturile din ultimii ani de a fi una dintre organizaţiile naţionale care contribuie cu succes la promovarea României în afara graniţelor”, a declarat Stelian Burduhos, preşedintele JCI România 2014.

Peste 250 de membrii activi

Standul JCI România din zona de Expoziţie a CM JCI 2014 a fost singurul care a reprezentat o ţară din Europa de Est, lucru care a adus în vizită președintele JCI 2014 Shine Bhaskaran, preşedintele JCI 2013 Chiara Millani, dar şi alţi membrii ai boardurilor internaţionale şi delegaţi, dornici să afle informaţii despre ţara noastră şi despre proiectele pe care JCI România le întreprinde la nivel naţional şi local pentru un impact pozitiv. Junior Chamber International România a fost întemeiată în 2003 şi este alcătuită din organizaţiile locale JCI Bucureşti, JCI Cluj, JCI Brașov, JCI Craiova, JCI Iaşi, JCI Buzău,  JCI Constanţa, JCI Timişoara, JCI Prahova şi grupurile de iniţiativă din orașele Târgu Mureş, Arad şi Galaţi. Cu peste 250 de membrii activi, la nivel naţional, organizaţia are ca scop implicarea tinerilor activi cu vârste cuprinse între 18-40 de ani pentru dezvoltarea de impact pozitiv în comunităţi.

JCI Craiova este una dintre cele 9 organizații afiliate la nivel național înființată în anul 2012. Proiectele JCI Craiova se desfăşoară pe bază de voluntariat şi sunt axate pe cele 4 arii de dezvoltare ale JCI:  antreprenoriat şi business, dezvoltare personală şi leadership, responsabilitate socială – implicare în comunitate, relaţii internaţionale şi implementarea obiectivelor mileniului (UN MDGs) setate alături de partenerul internațional principal ONU.