Exporturile din Dolj au crescut cu 24% faţă de anul trecut

0
379

Exporturile de bunuri la nivelul judeţului Dolj au deţinut, în primele opt luni ale acestui an, 0,8% din valoarea exporturilor României, ridicându-se la valoarea de 245.802.000 de euro, cu 24,1% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Conform datelor centralizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Craiova, produsele industriale au reprezentat 94,4% din totalul exporturilor, iar produsele din agricultură şi silvicultură au deţinut o pondere de numai 5,6%. Astfel, pe locul I ca pondere în totalul exporturilor se situează mijloacele de transport (30,8%), care înregistrează o creştere de 52,7% faţă de primele opt luni ale anului 2010. Pe locul al II-lea s-au situat exporturile de materii textile şi articole din acestea, care au deţinut 25,5% din exporturi şi au crescut cu 8.522.000 euro faţă de primele opt luni ale anului 2010. Exporturile din secţiunea maşini, aparate şi echipamente electrice ocupă locul al III-lea, cu 18,0% din totalul de exporturi, fiind mai mici cu 6.453.000 euro faţă de perioada similară a anului trecut. O pondere mai mică deţin secţiunile “Produse vegetale” (4,6%) şi “Piei crude şi tăbăcite, blănuri şi produse din acestea” (4,2%).

Ponderea importurilor de bunuri din judeţul Dolj a fost de 35,4%

În cadrul Regiunii de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, ponderea importurilor de bunuri din judeţul Dolj a fost de 35,4%. Astfel, importurile de bunuri derulate în acelaşi interval analizat (1 ianuarie – 31 august 2011) au fost de 434.019.000 euro, cu 165.204.000 mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2010.

În primele opt luni ale anului 2011, cele mai importante au fost importurile de maşini, aparate şi echipamente electrice, reprezentând 38,6%. Nivelul acestei secţiuni a crescut cu 86.085.000 euro, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 31 august 2010. Importurile din secţiunea mijloacele de transport au crescut cu 37.433.000 euro faţă de perioada din 2010 şi ocupă locul al II-lea din totalul importurilor. Pe locul al III-lea, ca pondere în totalul importurilor, s-au situat importurile de materii textile şi articole din acestea, care au crescut cu 10.960.000. Importurile de metale comune şi articole din acestea ocupă locul al IV-lea cu 5,8%, iar importurile de materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea ocupă locul al V-lea cu 3,7% în total importuri. Gradul de acoperire a importurilor prin exporturi în perioada analizată a fost de 61,4% faţă de 79,8%.