Mafia pariurilor, în vizorul oamenilor legii

0
594

Astăzi, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, au efectuat şase percheziții domiciliare și au  pus în executare zece mandate de aducere, într-un dosar penal privind infracțiuni de luare și dare de mită, camătă și șantaj.

Din cercetări, a rezultat că jucătorii unei echipe de fotbal din Liga a II-a ar fi jucat sub capacitatea lor sportivă, în scopul trucării de meciuri din campionatul 2017-2018 și obținerii unor venituri, inclusiv din pariuri. La momentul comiterii faptelor, persoanele aveau calitatea de jucători profesioniști de fotbal, în Liga a ll- a. Jucătorii ar fi fost determinați să aibă această conduită prin constrângeri și amenințări exercitate de persoane care au împrumutat sume de bani cu camătă către o parte dintre aceștia. La acțiune au participat și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Brăila, Buzău, Bistrița-Năsăud, Mureș și Vâlcea, sprijiniți de echipe ale serviciilor pentru acțiuni speciale. Persoanele depistate au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, pentru audieri și luarea de măsuri legale.