
Deputatul european mai spune totodată că susțin în continuare eforturile legislativului european de a asigura un buget satisfăcător, care să poată susține măsurile de reformare și consolidare a sistemelor naționale de sănătate. În plus, amendamentele sale au contribuit semnificativ la mai buna implementare a programului cerând programare anuală și criterii clare de acordare a finanțării. “Cu cel mai mare buget alocat vreodată pentru sănătate, vom putea concretiza măsurile privind consolidarea prevenției, creșterea rezilienței sistemelor de sănătate, reducerea inegalităților în accesul la sănătate și digitalizarea sănătății. Amendamentele mele au urmărit îmbunătățirea accesului egal la îngrijire medicală, la tratamente, medicamente și aparatură moderne, precum și intensificarea acțiunilor privind prevenția. Am contribuit semnificativ la mai buna implementare a programului cerând programare anuală și criterii clare de acordare a finanțării”, explică pe pagina de socializare Marian Jean Marinescu.