Lucian Dindirică, directorul Bibliotecii Judeţene : “Basarabeni, dacă vreti să contaţi, dacă vreţi spre Vest, daca vreţi “o ţară ca afară” …. Mergeţi la vot!”

0
427

dindiricaLucian Dindirică, directorul Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova transmite un mesaj din suflet tuturor basarabenilor, chiar în ziua alegerilor. Managerul celei mai performante instituţii de cultură din Craiova este un susţinător al tinerilor din Republica Moldova, care studiază în Craiova şi nu numai. Biblioteca Judeţeană a fost gazda mai multor evenimente organizate de Asociaţia Studenţilor Basarabeni pe parcursul anilor şi a donat mii de cărţi către mai multe şcoli şi biblioteci de peste Prut… şi a făcut-o din suflet.

“Azi sunt alegeri prezidenţiale în Republica Moldova. Și, parcă mai mult ca niciodată, sunt genul de alegeri care resetează viaţa politică şi, ca o consecinţa directa a votului şi viaţa socială şi economică. Ultimele declaraţii ale lui Igor Dodon arată că s-ar putea să avem un U-turn şi în viaţa culturală şi educaţională şi, mai grav, în percepţia identitară: gen limba moldovenească sau românismul dincolo de Prut. Asta a reieşit din ultima dezbatere electorală dintre Dodon si Maia Sandu. Dacă aş avea cetăţenia acestei ţări micuţe azi, cu responsabilitate, mi-as exercita dreptul de vot! Este o datorie civică şi o responsabilitate care nu trebuie neglijate. Basarabeni, dacă vreti să contaţi, dacă vreţi spre Vest, dacă vreţi “o ţara ca afară” …. Mergeţi la vot!” : a declarat Lucian Dindirică.