Craiova: Prins de jandarmi după ce a furat banii unui bătrân

0
396

jandarmSâmbătă, 12 noiembrie a.c., în jurul orei 16.00, membrii unui echipaj mobil de jandarmi, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, aflaţi in timpul executării unei misiuni specifice în municipiul Craiova, s-au sesizat cu privire la faptul că pe Calea Bucureşti, în zona Pieţei Centrale, se află un bărbat ce striga după ajutor şi gesticula către un tânăr ce alerga pe trotuar. Jandarmii au procedat la urmărirea tânărului, iar după aproximativ 200 metri au reuşit să-l prindă pe numitul A. I., în vârstă de 13 ani, din Craiova, acesta având în mână o sumă de bani. În urma primelor verificări efectuate, s-a stabilit că tânărul în cauză a observat victima, numitul B.C., în vârstă de 78 ani, în dreptul unei case de schimb valutar şi, profitând de neatenţia bărbatului, i-a smuls din mană suma de 296 lei, fugind de la faţa locului. Suma de bani a fost recuperată în totalitate şi restituită părţii vătămate care le-a adresat mulţumiri jandarmilor pentru profesionalismul de care au dat dovadă, iar tânărului în cauză i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, anunţă IJJ Dolj.