Europarlamentarul Marian Jean Marinescu: „Companiile aeriene europene au nevoie de un mediu competițional loial”

0
721

În urma declarațiilor comisarului european pentru transport Violeta Bulc din Parlamentul European referitoare la viitorul pachet aviatic, vicepreşedintele grupului PPE din Parlamentul European, Marian-Jean Marinescu (foto) a declarat că transportul aerian asigură mobilitate, conectivitate, dezvoltare economică durabilă şi locuri de muncă. „Grupul PPE sprijină necondiționat acest sector din toate punctele de vedere. În primul rând este necesară o dezvoltare sustenabilă a infrastructurii (a aeroporturilor și în special a celor regionale). În al doilea rând companiile aeriene europene au nevoie de un mediu competițional loial pe fondul creșterii concurenței companiilor din Orientul Mijlociu și țărilor din Extremul Orient. Viitorul transportului aerian al Uniunii este Cerul Unic European bazat pe un control de trafic modern, eficientizarea zborurilor și o nouă arhitectură a spațiului aerian pe care să se implementeze noua tehnologie SESAR. În același timp transportul aerian are nevoie de forță de muncă înalt calificată pe care instituțiile de profil din statele membre sunt capabile să o asigure. Fac apel la Comisia Europeană să țină cont de aceste remarci și mai cu seamă să ia în considerare, pentru viitorul pachet legislativ, cele mai importante recomandări pe care Parlamentul European le-a lansat cu ocazia primei lecturi din dosarele referitoare la Cerul Unic European, EASA și Acordurile Aeriene Internaționale.”, a subliniat deputatul european.