Ce-ar mai fi de spus…

0
65

Nicio surpriză n-a adus prima confruntare şi, mai mult ca sigur, unica dintre cei doi candidaţi la Preşedinţie. Spun unica fiindcă, dacă informația că Johannis s-ar aventura la o revanşă, aşa cum se aude la ora la care redactez articolul meu, nu cred că mai pot interveni surprize, iar un al doilea episod ar explica disperarea echipei lui Johannis.

Şi dacă am face abstracţie de zarva otrăvită a unei campanii atipice cu o încărcătură de artificialitate decontabilă în responsabilitatea propriului său staff, lucrurile apar încă şi mai limpezi: inapetenţa şi inadecvarea candidatului pentru o demnitate în stat atât de importantă. Nu ştiu cât de performant primar a fost Klaus Johannis, probele evocate şi invocate îi sunt favorabile. Există însă diferenţe uriaşe între cele două demnităţi. Căci nici în cele mai grosolane simplificări la care s-au dedat companionii lui Johannis, Preşedinţia unei ţări masiv compromise chiar în fibra sa constituţională de Traian Băsescu are urgentă nevoie de o structurală şi severă resetare.

Astfel, însuşi „mitul” personajului calm, răbdător, aşezat ardeleneşte într-un fotoliu somnolent, ispititor doar la prima vedere şi de o manieră cu totul falsă, îşi pierde orice temei în raport cu urgenţa reabilitării rolului de prim om în stat. Căci, dincolo de accentele segregaţioniste pe care partizanii nedomoliţi ai actualului primar sibian le-au activat pe un păcătos model de extracţie „folclorică” – regăţeni vs ardeleni –, întâia şi cea mai dificilă probă pe care succesorul lui Băsescu va trebui s-o dea va fi aceea a pacificării Ţării prin revalidarea, pe cât posibil, a ideii de unitate; sau, mai simplu spus, a promovării ideii de apartenenţă la o istorie comună, la aceleaşi valori patrimoniale şi, prin aceasta, la reactivarea spiritului naţional în grea suferinţă.

Aşa cum s-a putut constata, Klaus Johannis s-a dovedit până la urmă o victimă a ambiţiilor ex- şi, probabil, actualilor băsişti, disimulaţi pe un front pretins „independent”. S-a mizat pe el ca pe un jolly-joker scos miraculos din cutia cu surprize, iar rezultatul se dovedeşte o cacealma pe care confruntarea de marţi seara a demontat-o fără cine ştie ce efort. Ca şi în cazul lui Traian Băsescu, în succesiunea căruia se află, oricât de mult neagă ciracii săi, şi în cazul lui Johannis s-a dovedit cât de gol  era şi este „regele”. Spre deosebire de Băsescu, posesor al unui instinct „draculian”, setos de „sânge”, neamţul s-a prezentat în anonimatul său până acum doar bănuit:  fără idei, fără proiecte, lipsit de vocaţie oratorică, anti-colocvial, incoerent discursiv, nereactiv şi fără aplomb persuasiv.

Simplul fapt că s-a lăsat fără nicio rezervă pradă impulsurilor lui Victor Ponta, el s-a trezit în distribuţia unui spectacol în premieră acceptând substituirea rolurilor: din acuzator, aşa cum era de aşteptat – dacă se acceptă în acest caz că ar reprezenta opoziţia, ceea ce rămâne discutabil –, a acoperit, zdrobit de atacurile prompte şi punctuale ale adversarului său, partitura acuzatului. Până şi „temele de acasă” cu care în mod sigur fusese echipat înaintea dezbaterii – votul din diaspora, problema „pomenilor” electorale, corupţia, argumentul unităţii românilor – s-au întors, ca un bumerang împotrivă-i.

Ce-ar mai fi de spus în urma unei astfel de reprezentanţii – de meci considerat decisiv – pe care Victor Ponta l-a câştigat net în… deplasare? Fiindcă a nu se uita că, oricât de mult îşi strigă „independenţa” Cosmin Guşă şi echipa sa, Realitatea TV a organizat o partidă acasă pentru Klaus Johannis.

Asta nu înseamnă că s-a obţinut „calificarea”: ea se va juca duminică la urne, iar acest lucru ar trebui să fie unica preocupare pentru alianţa susţinătoare a lui Victor Ponta.