Noul director al DSP Dolj, învestit în funcţie

0
811

Dr. George Beţiu a preluat, de ieri, în mod oficial, atribuţiile de director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, după ce la mijlocul lunii octombrie a.c. a câştigat concursul organizat pentru ocuparea acestui post. 

George Beţiu

La sediul instituţiei a avut loc ceremonia de învestire în funcţie a noului şef de la DSP. În prezenţa autorităţilor locale, dar şi a numeroşi medici şi manageri de spitale din judeţ, prefectul de Dolj, Marius Deca, a citit cele două ordine de la Ministerul Sănătăţii: primul, cel pentru directorul executiv, George Beţiu, şi cel de-al doilea al directorului adjunct, dr. Ludmila Prunariu. „Este un moment important pentru sistemul de sănătate din judeţul nostru. Sunt două persoane care în urma unui concurs au reuşit să promoveze pentru cele două funcţii deosebit de importante: cea de director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj şi cea de director executiv adjunct al DSP Dolj”, a precizat prefectul de Dolj, care a ţinut să felicite noua conducere a Direcţiei de Sănătate Publică.

Dr. Beţiu a anunţat obiectivele pentru următoarea perioadă

Cei doi directori ai DSP Dolj au citit apoi jurământul şi au precizat care sunt principalele obiective pe care le au în vedere în următoarea perioadă. „Este o onoare pentru mine să fac parte din colectivul profesionist al acestei instituţii, al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj. Sper ca împreună să desfăşurăm o activitate prin care să implementăm politicile şi strategiile Guvernului în domeniul sanitar, să implementăm programele de sănătate ale Ministerului Sănătăţii, iar împreună cu instituţia Prefectului şi administraţia publică locală să identificăm noi probleme de sănătate şi noi programe, în funcţie de nevoile şi necesităţile judeţului nostru. Angajamentul meu este să menţinem această instituţie măcar la nivelul de prestigiu actual. Dacă este loc de mai bine, sper să o ducem şi mai departe”, a declarat noul director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

„Am 26 de ani de activitate în domeniul sanitar”

George Beţiu a câştigat, la mijlocul lunii octombrie a.c., concursul organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pentru postul de director executiv al DSP Dolj, fiind singurul candidat care a reuşit să obţină punctaj de promovare la proba scrisă. Acesta l-a înlocuit în fruntea instituţiei pe dr. Bebe Martin, cel care a asigurat interimatul timp de mai bine de un an.

Dr. George Beţiu a mai ocupat până anul trecut funcţia de director medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dolj şi, de la sfârşitul lui 2011, pe cea de secretar al Colegiului Medicilor Dolj. „Am 26 de ani de activitate în domeniul sanitar. Am început ca medic de circumscripţie, medic de familie, director medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Am activat şi în Societatea de Medicină de Familie şi până în momentul actual am deţinut funcţie de conducere atât la nivel local, cât şi la nivel central la Colegiul Medicilor”, a mai spus dr. Beţiu.

La mijlocul lunii trecute a fost organizat concurs şi pentru postul de director adjunct al DSP Dolj. Pentru această funcţie s-au înscris doi candidaţi: dr. Ludmila Prunariu şi dr. Jan Pârgaru, ambii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, câştigător în urma probei scrise fiind dr. Prunariu, care apoi a reuşit să treacă şi peste proba interviului.

Tot în cadrul ceremoniei de învestire de ieri, prefectul de Dolj, Marius Deca, a anunţat că un elicopter SMURD va fi adus la Craiova cel mai târziu până la sfârşitul acestei luni.