Diego Maradona şi Sebastian Veron îşi reglează conturile într-o partidă de binefacere

0
634

Foştii internaţionali argentinieni Diego Maradona şi Juan Sebastian Veron s-au certat la pauza unui meci de binefacere care a avut loc, miercuri, pe Stadio Olimpico din Roma, informează Gazzetta dello Sport.

Cei doi, care au fost adversari, au avut o altercaţie, presa italiană scriind că Maradona chiar l-a înjurat pe Veron.

Echipa albă, din care au făcut parte printre alţii Ronaldinho, Hernan Crespo, Juan Sebastian Veron şi Edgar Davids, a învins, cu scorul de 4-3 (2-2), formaţia albastră, care i-a avut în componenţă pe Diego Maradona, pe fiul acestuia Diego Maradona jr, pe Cafu şi Francesco Totti. Golurile învingătorilor au fost marcate de Kanoute, Bojan, Crespo şi Cavenaghi, în timp ce pentru învinşi au înscris Di Natale, Totti şi Burdisso. Cele două echipe i-au avut pe bancă pe Fabio Capello şi Aitor Karanka.

“Suntem aici pentru a juca pentru pace, pace peste tot în lume”, a declarat Maradona, înaintea loviturii de începere.

“Mulţumim Papei Francisc, mulţumim tuturor celor care au venit şi mulţumim Italiei. Vom continua să jucăm pentru pace”, a mai spus Maradona după meci.

Formaţia albastră a avut doi jucători cu numărul 10 pe tricou, Diego Maradona şi Francesco Totti. Înainte de începerea meciului, Maradona a vrut să-i dea banderola de căpitan lui Totti spunându-i “aici e casa ta”, dar italianul a refuzat şi i-a răspuns: “Nu, tu eşti căpitanul nostru”.

La partida de binefacere “Uniţi pentru Pace”, organizată la propunerea Papei Francisc, au asistat aproximativ 10.000 de spectatori, iar încasările au fost donate victimelor cutremurului produs în Italia la 24 august.