Europarlamentarul Marian Jean Marinescu : „Executivul îşi acoperă încă o dată incompetența prin minciună”

0
605

Fostul ministru al Transporturilor, Dan Şova şi actualul ministru Ioan Rus susţin că reducerea reţelei feroviare cu 4.000 km a fost cerută de Comisia Europeană pentru eficientizarea ei. Marian-Jean Marinescu, eurodeputatul anului 2014 pentru Inovaţie şi Cercetare și vicepreșdinte PPE , i-a adresat o întrebare scrisă Comisarului European pentru Transport, Sim Kallas.

“România a decis să închidă 4.000 km din rețeaua sa feroviară. Este această decizie în conformitate cu agenda privind transportul sustenabil al UE și cu țintele privind emisiile? UE are drept obiectiv dezvoltarea rețelei feroviare de pe teritoriul Europei, pentru facilitarea legăturilor dintre est și vest, și consacră o mare parte din bugetul TEN-T sectorului feroviar. În România sectorul feroviar este subfinanțat. Angajamentul asumat cu privire la conectarea rețelei feroviare din România cu restul Europei s-a diminuat şi reducerea rețelei feroviare din țara mea ar putea stabili un precedent pentru întreaga Uniune Europeană. Ce măsuri poate adopta Comisia pentru a preveni acest lucru?”, au fost întrebările adresate în scris Comisiei Europene. Marinescu spune că  Executivul îşi acoperă încă o dată incompetența prin minciună. „În răspunsul oficial pe care l-am primit de la Comisarul Kallas se arată foarte clar că decizia închiderii celor 4.000 de km de cale ferată s-a luat la Bucureşti, şi nicidecum la Bruxelles. Ministrul Ioan Rus trebuie să remedieze urgent situaţia!”,  susţine vicepreşedintele EPP, Marian Jean Marinescu.