Două premiere, astă-seară, la Naţionalul craiovean

0
419

Teatrul Naţional „Marin Sorescu” prezintă astăzi, 13 octombrie, două spectacole în premieră. Astfel, de la ora 17.00, în Sala „Ion D. Sîrbu” are loc premiera oficială a spectacolului „Photoshop”, scris şi regizat de Catinca Drăgănescu, în scenografia Soranei Ţopa. Rezultat în urma concursului de proiecte regizorale pe un text românesc contemporan, lansat de TNC la sfârşitul anului trecut, „Photoshop” îi are în distribuţie pe actorii Anca Dinu, Iulia Lazăr, Raluca Păun, Angel Rababoc, Marian Politic şi Alex Calangiu.

Tot astă-seară, de la ora 19.00, în Sala „Amza Pellea” va fi prezentată, în cadrul Săptămânii Caragiale, premiera spectacolului „O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale, în regia lui Mircea Cornişteanu şi scenografia Clarei Labancz. Este cea de-a cincea variantă a piesei pusă în scenă de acesta la Craiova, prima având premiera în anul 1974. Spectatorii acestei reprezentaţii vor fi martorii unui moment inedit: rolul Pristanda va fi interpretat de însuşi regizorul Mircea Cornişteanu, care îl va înlocui pe Constantin Cicort, momentan indisponibil.

Din distribuţie mai fac parte Claudiu Bleonţ, de la Teatrul Naţional din Bucureşti  (în rolul Tipătescu), Ilie Gheorghe (Trahanache), Cerasela Iosifescu (Zoe), Valer Dellakeza (Dandanache), Valentin Mihali (Farfuridi), Nicolae Poghirc (Cetăţeanul), Adrian Andone (Brânzovenescu), George Albert Costea (Caţavencu), Ştefan Cepoi (Ionescu), Ştefan Mirea (Popescu), Tudorel Petrescu (Un fecior), Raluca Păun (Un bodyguard).