„Bani pentru liceu”, ajutor financiar acordat şi în acest an şcolar

0
517

Programul „Bani pentru liceu”, derulat de Ministerul Educaţiei Naţionale, va continua şi în anul şcolar 2019 – 2020, în perioada 15 – 25 septembrie urmând să fie depuse cererile de finanţare. Sprijinul financiar este de 250 de lei /lunar, pentru fiecare elev.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a făcut cunoscut faptul că, în perioada 15 – 25 septembrie, la fiecare instituţie de învăţământ liceal, vor fi înregistrate pentru acordarea bursei „Bani pentru liceu”. Imediat după înregistrarea acestora, comisiile special formate la nivelul fiecărei unităţi liceale vor demara anchetele sociale, în vederea acordării fondurilor. Verificările se vor desfăşura în intervalul 26 septembrie – 15 octombrie. Tabelele cu beneficiarii vor fi făcute cunoscute pe 17 octombrie, iar contestaţiile pot fi depuse între 18 – 21 octombrie, răspunsul final venind pe 25 octombrie.

Tinerii primesc ajutorul financiar, în valoare de 250 de lei/lunar, dacă nu vor acumula mai mult de 20 de absenţe şi nu vor avea media scăzută la purtare. Solicitantul trebuie să facă parte dintr-o familie în care venitul mediu brut lunar/membru de familie, realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii dosarului, să fie de maximum 150 de lei.

Dacă este vorba de situaţii speciale, privind falsul în declaraţii, comisiile de acordare a sprijinului financiar, organizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, sunt obligate să sesizeze poliţia şi administraţiile publice locale, pentru cercetarea şi verificarea acestor cazuri. În urma anchetelor desfăşurate, dacă sesizările se confirmă, acordarea burselor va fi blocată şi vor fi întreprinse demersuri legale pentru recuperarea ajutorului financiar acordat ilegal.