Cu cinci goluri marcate, în deplasare, pe Celtic Park, prin Neymar (min. 19), Mbappe (min. 34), Cavani (pen – min. 40, min. 85), Lustig (aut – min. 83), PSG şi-a făcut o intrare în forţă în actuala ediţie a Ligii Campionilor, anunţându-şi pretenţiile ca pretendentă la adjudecarea trofeului. Victoria sa implacabilă datorată tripletei „MCN”, cea mai scumpă din lume (466 milioane de euro), susţinută de Marco Verratti, este pe larg descrisă, astăzi, în toată presa franceză. 69% a fost posesia balonului pentru echipa lui Unai Emery, el însuşi încântat de calitatea jocului echipei sale. Suporterii scoţieni, după ce au intonat You’ll Never Walk Alone au privit descumpăniţi ceea ce se petrecea pe teren. În tribune s-a aflat şi celebrul sir Rod Stewart, fan al echipei Celtic. Victoria lui PSG este un semnal dat tenorilor europeni, şi deja se discută despre şocul cu Bayern Munchen, din 27 septembrie.