Agricultorii doljeni pot răsufla uşuraţi. După mai multe runde de discuţii şi analize între factorii responsabili ai judeţului Dolj, ieri, în cadrul Şedinţei Extraordinare a Consiliului Judeţean s-a votat proiectul de hotârâre prin care s-au modificat preţurile medii ale produselor agricole în vederea determinării veniturilor obţinute din arendare în anul 2013. Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a spus în cadrul aceleiaşi şedinţe că s-a primit la începutul acestei săptămâni, de la Direcţia pentru Agricultură documentul necesar pentru a putea supune votului, în plen, decizia de actualizare a preţurilor medii ale principalelor produse agricole.
Ion Prioteasa a mai precizat că, odată cu primirea adresei, a solicitat convocarea unei şedinţe extraordinare a Consiliului Judeţean, pentru a supune spre aprobare proiectul de hotărâre prin care aceste tarife ar urma să fie modificate. Acesta fiind motivul pentru care ieri, consilierii judeţeni, prefectul judeţului, directorul Direcţiei Agricole dar şi reprezentanţi ai Finanţelor doljene s-au întâlnit într-o şedinţă cu caracter de urgenţă. „Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Dolj nr 11/25.01.2013 s-au stabilit preţurile medii ale produselor agricole în vederea determinării veniturilor obţinute din arendare în anul 2013. Având în vedere solicitarea producătorilor agricoli din judeţul Dolj, Direcţia pentru Agricultură a înaintat Consiliului Judeţean Dolj prin adresa nr 3619/ 09.09.2013, propunerea de reanalizare a Hotărârii Consiliului Judeţean Dolj nr 11/25.01.2013 pentru aprobarea unor noi preţuri la principalele produse agricole. Solicitarea are la bază preţurile practicate în anul 2012, fapt ce conduce la înregistrarea eronată a veniturilor realizate şi înregistrate de producătorii agricoli şi arendatori”, a subliniat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.
Consiliile judeţene au luat măsura reducerii preţurilor de referinţă
Astfel, Direcţia pentru Agricultură Dolj a transmis lista cu preţurile produselor agricole „care reflectă realitatea anului 2013”, în vederea emiterii Hotărârii de către Consiliul Judeţean Dolj. Astfel, la grâu preţul mediu este de 0,56 lei/kg şi nu 0,98 lei/kg cât fusese calculat la începutul anului, când se luase în calcul preţurile din 2012. „La fel s-a procedat şi în alte judeţe – în Olt, Iaşi, Cluj, Prahova, Bihor sau Arad. Consiliile judeţene au luat măsura reducerii preţurilor de referinţă la solicitarea expresă a direcţiilor pentru agricultură. Modificarea de tarife se impunea după ce s-a ajuns ca ele să fie departe de preţul pieţei. Noi ne-am aplecat asupra acestei probleme încă de acum două luni, însă a fost nevoie de un efort comun, pentru că nu putea Consiliul Judeţean, singur, să decidă reducerea preţurilor. De aceea, le mulţumesc personal tuturor celor implicaţi, consilierilor judeţeni, Direcţiei pentru Agricultură, Camerei Agricole şi nu în ultimul rând Prefecturii Judeţului Dolj, pentru că ne-am dat silinţa cu toţii ca să readucem lucrurile în acord cu realitatea pieţei”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa. Înainte de a se trece la vot s-a mai făcut un mic amendament la preţul strugurilor, consilierii liberali solicitând ca acesta să fie 2 lei/kg şi nu 3,5 lei/kg cât a fost propunerea Direcţiei Agricole.