ANM a prelungit până mâine Codul portocaliu de caniculă pentru cinci judeţe din vest

0
353

Meteorologii au prelungit până mâine atenţionarea Cod portocaliu de caniculă valabilă pentru cinci judeţe din vestul ţării, iar atenţionarea Cod galben de disconfort termic a fost restrânsă la anumite regiuni. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), astăzi judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş şi Caraş-Severin se vor afla sub Cod portocaliu de caniculă. Aici, vor fi temperaturi maxime de 37-38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

În aceeaşi zi, va fi instituit Cod galben în Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei, Oltenia şi în jumătatea vestică a Munteniei, unde valul de căldură va persista. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35-37 de grade şi, izolat, 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Judeţele vizate de Codul galben sunt: Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti.

Valul de căldură şi disconfort termic accentuat va persista şi mâine, 14 august, în judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş şi Caraş-Severin. În aceste zone aflate sub Cod portocaliu vor fi în continuare temperaturi maxime de 37-38 de grade, iar disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat. Tot mâine, în Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei, vestul şi sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei va fi Cod galben de caniculă, iar temperaturile maxime vor atinge din nou 35-37 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Judeţele vizate sunt: Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman.