Praznicul de la 15 august este cea mai însemnată dintre sărbătorile închinate Sf. Fecioare Maria. Sărbătoarea datează din secolul al V-lea şi se pare că generalizarea ei în Răsărit se datorează împăratului bizantin Mauriciu, care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi a fixat data praznicului la 15 august. În unele părţi ale ortodoxiei, în special în bisericile ruseşti, în slujba Adormirii Maicii Domnului a fost adăugată o nouă formă de pietate faţă de Sf. Fecioară, şi anume Prohodul Maicii Domnului, o imitaţie a Prohodului Domnului, care a trecut şi în bisericile româneşti şi se săvârşeşte în ajunul praznicului, după Vecernia mare.
“După naştere – Fecioară, iar după moarte – vie”
Din Sf. Scriptură nu aflăm nimic despre adormirea Sf. Fecioare Maria. Tradiţia Bisericii însă ne spune că după înălţarea Domnului la cer, ea mergea adesea în locurile care purtau urma paşilor Fiului ei, iar spre bătrâneţe, urca pe Muntele Măslinilor, de unde înălţa către Dumnezeu ruga să o ia cât mai grabnic din lumea aceasta. Şi fiindcă tăria rugăciunii ei era ca a candelei ce arde fără oprire, îngerul Gavriil i se arătă şi îi spuse că peste trei zile îşi va găsi odihna. Ea primi vestea cu o bucurie mai mult decât omenească şi tot ce mai dorea înainte de a-şi începe drumul veşniciei era să îi vadă încă o dată pe ucenicii lui Hristos. Se întoarse acasă, pregăti toate cele de îngropare şi le făgădui celor apropiaţi că mutându-se la ceruri se va ruga pentru toată lumea. În acest răstimp, apostolii Domnului, purtaţi de îngeri pe norii cerului, se adunară în casa din Ierusalim, în care Maica-Fecioară îşi ducea zilele. Ea îi învălui pe toţi cu o privire blândă, îi binecuvântă şi apoi îşi dădu sufletul în mâinile Fiului şi Dumnezeului ei.
Apostolul Petru începu cântarea de îngropare, iar ceilalţi ucenici ridicară patul şi duseră la mormânt, în grădina Ghetsimani, trupul ce n-a fost atins de nici un strop din ce e tină. Din rândul apostolilor însă, lipsea Toma, care sosi abia a treia zi mâhnit că nu văzuse chipul adormit al Maicii Domnului. Văzându-i amărăciunea, ceilalţi au hotărât să deschidă mormântul pentru el. L-au deschis şi pentru că gura nu mai putea vorbi, au vorbit ochii: priveau încremeniţi la mormântul în care era doar giulgiul Preacuratei Fecioare, dând mărturie că ea se mutase cu trup cu tot la ceruri. Către seară, Maica Domnului, înconjurată de o ceată de îngeri, s-a arătat apostolilor şi le-a zis: “Bucuraţi-vă, fiindcă eu pururea voi fi cu voi!”
După credinţa Bisericii, trupul Născătoarei de Dumnezeu n-a rămas în mormânt, ci a fost dus de îngeri la veşnicele lăcaşuri. Sf. Părinţi şi, asemenea lor, toţi cei care o iubesc pe Maica Domnului cred că ea este apărătoarea şi mângâierea noastră în faţa marelui tribunal de judecată a lui Dumnezeu. Cea care, singură dintre toate, a unit în sine două mari virtuţi ale femeii – Fecioară şi Mamă –, stând înaintea Sfintei Treimi, se roagă neîncetat pentru noi, împlinindu-şi cu prisosinţă făgăduinţa făcută înainte de mutarea ei la ceruri.
