Beat la volan și fără permis, a provocat un accident și a omorât un om

0
655

Un grav accident rutier s-a petrecut, ieri, pe D.J. 561 A, lângă Băileşti.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Băilești, care au stabilit că un bărbat de 35 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism dinspre Boureni către Băilești, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul direcției de deplasare și, într-o curbă, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe un teren agricol.

Doi bărbați, de 29 și 35 de ani, pasageri în autoturism, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la spital. Din nefericire, primul a decedat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a refuzat prelevarea de mostre biologice. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că nu posedă permis de conducere.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti și a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.