Guvernul a prelungit până la 31 iulie termenul limită pentru depunerea declaraţiei unice privind impozitul pe venit

0
365

Guvernul a decis, în şedinţa de joi, prelungirea până la 31 iulie a termenului limită pentru depunerea declaraţiei unice privind impozitul pe venit, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu. Potrivit lui Barbu, Executivul a adoptat o ordonanţă de urgenţă în acest sens, la propunerea Ministerului Finanţelor.

“S-a adoptat prelungirea cu două săptămâni, respectiv până la 31 iulie 2018, a termenului limită pentru depunerea declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice. (…) Termenul iniţial era 16 iulie 2018. Pentru depunerea online a declaraţiei unice în termenul (…) prorogat se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 şi plătit integral până la 15 martie 2019. Cu alte cuvinte, toate acele modificări făcute de Guvern în acest an în legătură (…) cu depunerea declaraţiei unice rămân în vigoare, doar că termenul (…) se prorogă până la 31 iulie”, a precizat Nelu Barbu.

Totodată, purtătorul de cuvânt al Executivului a spus că aceeaşi OUG adoptată joi mai prevede “instituirea unui sistem de compensare care să stingă creanţele reciproce existente între statul român şi persoanele care beneficiază de despăgubiri în temeiul legilor din domeniul restituirii proprietăţii”.

“Este vorba, mai exact, de acele persoane care au creanţe către ANRP, iar, în acelaşi timp, au de primit de la această instituţie despăgubiri conform legilor de restituire. Aşadar, se compensează aceste creanţe”, a mai afirmat Nelu Barbu. (Sursa: Agerpres)