Proiectul „România competitivă” continuă cu o serie de 16 sesiuni consultative pe baza celor peste 90 de măsuri economice identificate care pot contribui la definirea unei viziuni de consens în ceea ce priveşte o creştere economică sustenabilă până în anul 2020.
Prima sesiune de consultare, cu tema „Debirocratizare”, a avut loc ieri, la Casa Academiei Române, în intervalul 9.30-12.30. Mâine, va urma cea de-a doua dezbatere, care va avea ca subiect „Agricultura”. Cu trei zile înaintea fiecărei întâlniri, măsurile propuse dezbaterii, precum şi obiectivele specifice vor fi făcute pe site-ul www.economie.gov.ro. Pe întreaga perioadă a calendarului de consultări, care se va desfăşura între 12 iulie – 16 septembrie, sesiunile de dezbatere vor fi conduse de către Vasile Iuga, Senior Advisor PwC.
Principiile după care se vor desfăşura consultările sunt transparenţa – printr-o comunicare constantă asupra progresului şi rezultatelor – şi reprezentativitatea – printr-o participare specifică pentru sectoarele vizate de domeniul strategic aflat în dezbatere.
Criteriile după care se vor analiza şi integra comentariile primite sunt efectul asupra creşterii PIB potenţial – prin intermediul capitalului, forţei de muncă sau al productivităţii totale – impactul bugetar acceptabil şi neutralitatea politico-ideologică.
„România competitivă” are schiţate liniile de acţiune pentru următorii patru ani, linii care pot primi acum, în urma consultărilor cu specialiştii din fiecare domeniu parteneri sociali, partide politice, organizaţii civice, elementele de valoare adăugată şi consensul de care au nevoie din partea tuturor actorilor implicaţi în procesul de dezbatere, pentru a putea fi implementate cât mai curând posibil.