O fată de 10 şi un procentaj de peste 64% la Bacalaureat

0
394

PAGINA UNUIeri, s-au afişat primele rezultate de la examenul de Bacalaureat, unele care, la prima vedere, sunt îmbucurătoare. Judeţul Dolj poate raporta o promovabilitate de peste 64%, cu aproape două procente peste cea din 2015. Avem, ca în fiecare an, şi un candidat care a luat media 10, dar avem şi unităţi de învăţământ unde se vorbeşte despre „zero” absolut la promovabilitate.

 Emoţii mari, ieri, la afişarea rezultatelor obţinute la Bacalaureat, copii şi părinţi aşteptând cu sufletul la gură postarea rezultatelor. Când le-au văzut, unii au râs, alţii au avut rezerve. Am stat de vorbă cu doi dintre cei care au susţinut „maturitatea”, care ne-au spus ceea ce au simţit. „Am obţinut o notă bună, 9,63, şi cred că este foarte bună. Mă voi îndrepta către studii economice şi sper să am succes” – Ştefana Vlăduţ. „Este o notă, cea pe care am obţinut-o, bună, 9,10, dar voi depune contestaţie pentru lucrarea de la Limba română. Îmi doresc să urmez Medicina, dar vom vedea ce va fi” – Iuliana Cristina Socol. Dar, totul stă sub zodia statisticii…

„Fraţii Buzeşti” şi „Elena Cuza” – pe primele două locuri

Datele nu mint niciodată, de aceea, cel puţin în faza preliminară, pot fi făcute cunoscute. «După centralizare, putem vorbi de un procentaj de 64,35% de promovabilitate, cu circa două unităţi peste ceea ce a fost în 2015. Îi felicit pe toţi cei care au contribuit la acest rezultat, de la cadre didactice până la părinţi şi copii. Acolo unde s-au obţinut rezultate nesatisfăcătoare, va urma un proces de verificare, cu tot ceea ce ţine de el, şi, în urma controalelor, vom adopta măsurile care se impun. Dacă vorbim de date, se pot spune următoarele: primele locuri, în ceea ce priveşte promovabilitatea, sunt ocupate de Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” (99,58%), Colegiul Naţional „Elena Cuza” (98,87%) şi Colegiul Naţional „Carol I” (98,54%). Au fost înregistrate 4.346 de candidaturi, au fost 302 absenţe şi 10 eliminaţi, iar numărul celor respinşi a fost de 1.444. Din păcate, cu zero promovabilitate sunt înregistrate Liceul de la Malu Mare şi cel special „Beethoven”, la cel din urmă fiind cu adevărat ceva care ţine de alte cauze. Dar, avem o fată care ne face cinste, care are 10, e de la „Buzeşti” şi are toate atuurile să ne reprezinte şi pe viitor», a declarat prof.  Lavinia Elena Craioveanu, inspector general al ISJ Dolj şi preşedinte al Comisiei Judeţene de Bacalaureat.bac (1)

O generaţie de excepţie

Ne putem mândri cu o fată „perfectă”, pentru care nota 9,00 este un secret, până acum nedesluşit. Când o vezi, nu ţi-ar da această impresie … Până a  vorbi cu ea, am luat legătura cu prof. Carmen Ştefănescu, director al Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”. „Această fată nu a avut decât 10, la orice materie. Ea a făcut parte dintr-o clasă de excepţie, la Ştiinţe ale naturii, unde alţi şapte copii au absolvit cu nota maximă cursurile liceale. Putem vorbi de o generaţie excepţională, fără să spunem cuvinte mari”, a afirmat Carmen Ştefănescu.

„Vreau să mă întorc la Craiova”

După afişarea rezultatelor şi bucuria care se citea pe feţele copiilor, cei care au avut succes, le-am găsit, în faţa Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”, pe premianta Georgiana Mateescu şi pe mama sa, Maria. Georgiana îţi dă impresia, când o vezi, că este o „tocilară”, cum se spună în limbajul liceenilor: cu o chelari de vedre şi cu o inocenţă în privire, la care se adaugă frumuseţea. Nimic mai neadevărat faţă de această imagine. Este o fată modernă, care ştie ce vrea şi nu face nimic mai mult decât necesarul, dar cu o sete de România. „Nu sunt o fată care stau zi de zi în faţa cărţilor sau a calculatorului. Am programul meu, foarte bine structurat, şi ştiu să ies şi cu prietenii. Mi s-a mai spus că aş fi o tocilară, aşa cum şi dumneavoastră aţi avut impresia la început, dar nu este aşa. Doresc să urmez cursurile de Medicină la Cluj-Napoca, iar apoi să mă întorc la Craiova şi să fac ceva pentru acest oraş. Aşa am fost educată şi aşa simt” a spus, foarte degajată, Georgiana. Lângă ea, mama sa, Maria, a completat-o: „Şi eu şi soţul meu, din păcate decedat (Gheorghe Mateescu, fostul director al „Chimica Mofleni” – n.r.), am încurajat-o să înveţe şi i-am insuflat dragostea pentru România. Mă bucur că vrea să se întoarcă la Craiova, atunci când termină studiile superioare. Este o fată deosebită”.mateescu

66,7% – rata de promovare la nivel naţional, înainte de contestaţii

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, rata de promovare înregistrată de absolvenţii care au susţinut probele în prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2016 este de 66,7% (cu 0,3 mai mare decât rata de promovare din aceeaşi sesiune din 2015). Anul trecut, 66,41% din absolvenţii de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul, în sesiunea iunie – iulie 2015, înainte de contestaţii. Rata a crescut la 67,9% după soluţionarea contestaţiilor.

„Astfel, au promovat 86.262 (66,7%) de candidaţi dintr-un total de 129.390 de candidaţi prezenţi. În funcţie de anul şcolar în care au absolvit studiile liceale, 81.490 de candidaţi promovaţi provin din promoţia 2015-2016 (74,1%, rată de reuşită din cei prezenţi), iar 4.772 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (24,6%, rată de reuşită)”, se mai precizează în comunicat. Candidaţii nemulţumiţi de rezultate au putut depune contestaţii ieri, urmând ca rezultatele finale să fie afişate sâmbătă, 16 iulie.

Datele prezentate de minister mai arată că din totalul celor 137.338 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 129.390 de candidaţi (109.973 din promoţia 2015-2016 şi alţi 19.417 din promoţiile anterioare). De asemenea, 7.948 de candidaţi au absentat, în timp ce 42.937 de candidaţi au fost declaraţi respinşi (28.383 din promoţia curentă şi alţi 14.554 din promoţiile anterioare). Potrivit ministerului, au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă 191 de candidaţi.

„Pe judeţe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţele Cluj (83,32%), Bacău (79,91%), Braşov (78,21%) Sibiu (77,69%) şi Galaţi (77,65%). Rata de promovare în Capitală este de 68,5%. Judeţele în care rata de promovare s-a situat sub 50% sunt Ilfov (34,15%), Teleorman (48,48%) şi Giurgiu (40,06%)”, mai arată sursa citată. Nota minimă de promovare pentru fiecare disciplină este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6.

Absolvenţii de liceu care nu au promovat examenul în această sesiune se pot înscrie la cea de-a doua sesiune, care se va desfăşura în perioada august-septembrie, prima probă urmând să aibă loc la data de 16 august. (Mediafax)

Ministerul Educaţiei informează că 56 de elevi din ţară au luat media 10 la Bacalaureat 2016, şapte dintre aceştia fiind din Capitală.