Consultare specifică privind instituirea unui standard al UE privind obligațiunile verzi

0
596

Comisia Europeană a lansat astăzi, 12 iunie, o consultare specifică privind instituirea unui standard al UE privind obligațiunile verzi (EU-GBS), care va fi deschisă până vineri, 2 octombrie 2020. Obligațiunile verzi au devenit din ce în ce mai populare, deoarece investitorii caută modalități de a contribui la finanțarea tranziției către o economie durabilă din punct de vedere ecologic. Ca atare, ele vor avea un rol esențial în realizarea obiectivelor Pactului verde european (Green Deal).

Obligațiunile verzi vor juca un rol și mai important în deblocarea potențialului sectorului privat de a aborda schimbările climatice și de a încuraja o redresare economică durabilă după pandemie. Având în vedere că moneda euro este deja principala monedă utilizată pentru emiterea de obligațiuni verzi la nivel mondial, un standard oficial al UE privind obligațiunile verzi ar putea, de asemenea, să definitiveze rolul internațional al monedei euro și să contribuie la consolidarea rolului UE ca centru mondial pentru finanțarea verde.

Vicepreședintele executiv Valdis Dombrovskis, responsabil cu stabilitatea financiară, serviciile financiare și uniunea piețelor de capital, a declarat: Obligațiunile verzi vor contribui la o implicare mai largă a sectorului privat, de care avem nevoie pentru a impulsiona o redresare economică durabilă, în conformitate cu Pactul verde european. Scopul acestei consultări este să identificăm ceea ce UE și statele sale membre pot face pentru a sprijini și a stimula apariția unei piețe de obligațiuni verzi extinse și de înaltă calitate.”