La Ediția 2018-2019 a programului au participat, în toată țara, 485 de unități de învățământ înscrise ca Patrule de Reciclare și 150 de Școli-Suporter, care își ajută colegii.
„Reacția comunităților la apelurile Patrulelor a început să se concretizeze în cantități importante de aparate electrice casate. Din luna septembrie 2018 până acum, în iunie 2019, în cadrul programului au fost trimise la reciclare peste 2.600.000 kg de aparate electrice defecte. Este cea mai mare cantitate strânsă într-un interval similar, până acum, și ne-a făcut să depășim recordul de 6.000.000kg colectate în total. Acest lucru ne confirmă că programul nostru face o diferență în educația de mediu, în comunitate și în felul cum oamenii privesc responsabilitatea socială. Ne bazăm pe voi să mergem mai departe, împreună!” a declarat Andreea Idriceanu Calev, Communication Manager al Asociatiei RoRec.
98 de grădinițe, școli și licee câștigă premiile locale la Ediția a VIII-a („Ediția Suporterilor”) a Patrulei de Reciclare. Sunt voluntarii de top care și-au mobilizat comunitățile să trimită la reciclare cantități-record de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE).
Patrula de Reciclare este o platformă care încurajează, cu succes dovedit, și implicarea școlilor din mediul rural. O treime dintre premianții locali sunt grădinițe, școli și licee din sate și comune. Pentru copiii de aici, programul este o șansă de afirmare la nivel național, în rând cu școlile din orașele mari.
„Atunci când tu faci ceva bun și arăți unui om că și el poate face la fel, omul acela va ajuta, la rândul lui, și pe alții să înțeleagă acest lucru. Așa putem să devenim mai mulți, cei care procedăm corect, și să schimbăm ceva cu adevărat” spune unul dintre tinerii Agenți ai Patrulei.
Care sunt premianții comunității dumneavoastră?
Rata impresionantă de reînscriere a școlilor în Patrula de Reciclare dovedește, în primul rând, că programul este o experiență apreciată de elevi și de cadrele didactice. De asemenea, dovedește că activitatea lor de informare convinge din ce în ce mai eficient familiile, întreprinderile și autoritățile să se debaraseze corect de aparatele electrice defecte sau vechi.
Suporterii – firmele și instituțiile care casează DEEE vor decide cine ia premiile naționale, în toamnă
Ediția nu s-a încheiat, ba dimpotrivă, intră în etapa decisivă pentru premiile naționale!
Premiile naționale vor fi acordate echipelor locale care vor reuși să contribuie la colectarea celor mai mari cantități DEEE/locuitor.
Pe perioada verii vor conta deșeurile electrice predate la reciclare de către cetățeni, firme, companii și instituții, în beneficiul copiilor din program. Cei care doresc să ajute elevii se pot debarasa de aparatele electrice și electronice, becurile arse și bateriile consumate simplu și gratuit. Ei pot comanda preluarea aparatelor mari, de la sediu sau domiciliu, la TelVerde 0800 444 800 sau completând formularul online.
Astfel, unul dintre cele mai ample și de durată programe de educație de mediu din România continuă cu noi performanțe la care suntem invitați să contribuim, fiecare dintre noi.