ALDE Dolj : Veștile bune despre economia României continuă să apară

0
385

Adinel Ilinca, Vicepreședinte ALDE Dolj:”Investițiile noi care se vor face în perioada următoare vor crea noi locuri de muncă mai bine plătite

În pofida tensiunilor politice majore, veștile bune despre economia României continuă să apară. Semn că politicile guvernului din care ALDE face parte dau roade. Pentru luna aprilie a acestui an România este lider european la creșterea anuală a producției industriale cu 6% în condițiile în care la nivelul general al Uniunii se inregistrează  o scădere de aproape 1%.

De asemenea și la nivel trimestrial România este, după Irlanda, țara cu cea mai importantă creștere a producției industriale din UE. Un alt element important care indică dinamism economic este creșterea numărului de angajați. România, conform EUROSTAT, înregistrează cea mai mare creștere a numărului de angajaţi în primul trimestru din 2018  (1,9%) față de 0, 4% media la nivelul UE.Mai mult,  mai bine de un sfert dintre angajatorii români preconizează creșterea numărului de angajați în perioada următoare.

Dacă la aceste date adăugăm faptul că  investițiile străine directe au crescut cu 24,6% în primele patru luni ale acestui an (cca 1, 5 miliarde de euro) și totodată faptul că salariul mediu net a crescut cu 14,7% la 2713 lei avem un tablou mai mult decât încurajator al realității economice.

Ne întrebăm în ce oglindă mincinoasă privesc liderii PNL și USR când văd doar ”dezastre și prăbușiri” în economia românească?!

BIROUL DE PRESĂ ALDE DOLJ