Derută după legislative la socialiştii francezi: grave consecinţe financiare!

0
377

PARTIDCum „reculul este fără precedent”, aşa a descris primul secretar al socialiştilor francezi, Jean Christophe Cambadelis, el însuşi eliminat, în urma primului tur (11 iunie a.c.) al alegerilor legislative din Franţa, din 284 de locuri în Adunarea Naţională vor fi conservate doar 15-40, potrivit proiecţilor rezultate din sondaje. Numeroşi miniştri din mandatul lui Francois Hollande au fost eliminaţi după primul tur, nemaiputând aspira la iluzii. Rezultatul alegerilor legislative condiţionează, în Franţa, şi ajutorul public acordat partidelor politice. Sumele respective sunt prevăzute în bugetul de stat. Se disting două fracţiuni. După primul tur al alegerilor legislative, un partid sau un grup politic primeşte 1,42 euro per vot obţinut de fiecare candidat. Suma este vărsată de stat, anual, fiecărui partid. Singura condiţie pentru a accede la acest ajutor este obţinerea a 1% din sufragii în cel puţin 15 circumscripţii. A doua fracţiune, privind finanţarea, este atribuită în funcţie de rezultatul din al doilea tur al alegerilor legislative. Pentru fiecare deputat ales, partidul său primeşte 37.280 euro pe an. Potrivit cifrelor care pot fi consultate pe siteul Adunării Naţionale, în 2014, sumele de ajutor vărsate de stat pentru prima fracţie au fost de 28,7 milioane de euro şi de 34, 3 milioane de euro pentru a doua. După 2012, socialiştii francezi au fost principalii beneficiari ai finanţării publice, fiind majoritari în Adunarea Naţională, cu 284 de deputaţi. În Senat au avut 108 mandate. În 2016, tot socialiştii francezi au fost cei mai mari beneficiari ai finanţărilor publice. Duminică, 11 iunie a.c., P.S. a primit 1,6 milioane de voturi, faţă de 7,9 milioane de voturi în 2012. Cu alte cuvinte pierderile vor fi considerabile. Situaţia este valabilă şi pentru republicani, dar şi pentru Frontul Naţional. Socialiştii vor pierde peste 7,5 milioane de euro, numai pe prima fracţie de ajutor. Cea de a doua urmând a fi calculată după rezultatele din al doilea tur. Cu 65 de candidaţi calificaţi pentru turul al doilea – în 2012 au avut 416 – socialiştii nu vor putea conserva decât o mică parte din locurile obţinute în palatul Bourbon, în ultimii 5 ani. Potrivit estimărilor, socialiştii vor pierde două treimi din ajutorul de stat pentru a doua fracţie. Anul următor ar putea obţine doar 17 milioane de euro, ceea ce s-ar putea dovedi insuficient pentru revigorarea partidului.