Craiova: Șoferul care a provocat un accident grav şi a fugit, arestat pentru 30 de zile

0
309
condamnatConform IPJ Dolj, în cursul zilei de ieri, 12 iunie a.c., în baza probatoriului administrat de poliţiştii de cercetare penală din cadrul Biroului Rutier Craiova a fost pusă în mişcare acţiunea penală de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, împotriva inculpatului George Adrian Dincă, de 33 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” şi ,,Părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei”, iar dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Craiova, cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a emis mandat de arestare preventivă a inculpatului pe o durată de 30 zile, acesta fiind reintrodus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Dolj.
Reamintim că duminică dimineaţă, Dincă a urcat băut la volanul unui Peugeot 407, a provocat un accident grav şi a fugit de la faţa locului. Poliţiştii l-au găsit şi l-au testat cu etilotestul, rezultând o concentraţie de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Victima, o femeie de 37 de ani, a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru îngrijiri medicale. În cursul serii de duminică, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.