La „Beethoven”, se încurajează performanţa

0
667

Liceul Tehnologic Special „Beethoven” face parte distinctă în peisajul educaţional doljean. Am prezentat, în cotidianul nostru, evenimentul care se va desfăşura, sub egida instituţiei de învăţământ amintite, la o altă locaţie, la fel de cunoscută. Dar, altceva vrem să scoatem în evidenţă: eforturile duse de către conducerea instituţiei de învăţământ, pentru a le asigura elevilor cele mai bue condiţii.

Este o clădire ca oricare alta, văzută pentru prima oară. Pe frontispiciu, scrie clar „Centrul Beethoven. ”. Pe altă foaie de tablă mai este insctipţionat „Daţi-le aripi şi lăsaţi-le să zboare!”. Este un mesaj pentru cei care învaţă acolo, dar şi pentru părinţii elevilor din acel loc. „În acest moment, avem înscrişi 221 de elevi, înscrişi atât la „teoretic” (cursuri de ştiinţe ale naturii), cît şi la tehnologic, profesional şi post-liceal. Cele post-liceale sunt pentru pedagogi de recuperare şi se referă nu numai la cei care au deficienţe  de auz, cum este specificul nostru, cât şi pentru cei care au şi alte dizabilităţi. Avem clase de câte 8-12 elevi, 31 de profesori, 9 pedagogi, 4 supraveghetori de moarte, la care se adaugă un medic şi şi 3 asistente ”, a precizat prof.  Ana Maria Oancea, director al Liceului „Beethoven”.

„Fără sprijinul CJ Dolj şi al ISJ Dolj, nu rezistam”

Aflată în dublă subordonare, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, instituţia de învăţământ merge foarte bine. „Dacă nu aveam sprijinul Consiliului Judeţean Dolj şi pe cel al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, nu cred că am fi rezistat. Oricând mă duc pentre vreo problemă, nici nu trebuie să-mi fac oră de audienţă. Sunt primită, la orice oră din zi şi din noapte, pentru că problemele acestor copii sunt importante. Şi, credeţi-mă, în opt ani de zile, de când sunt în acestă funcţie, am văzut multe. Dar, chiar dacă mă repet, CJ Dolj şi ISJ Dolj ne-au ajutat tot timpul ”., a mai spus Ana Maria Oancea.

Viitorul sună bine

Vorbind de viitor, directorul de la „Beethoven” a spus mai multe, şi cu subiect şi cu predicat: „Suntem, deja, cu trei proiecte strategice, cu finanţare europeană, iar despre programul cu scoţienii, despre care aţi scris şi dumneavoastră, nu am decât cuvinte de laudă. Unul dintre cursanţi a fost acceptat la Academia de Teatru pentru cei cu deficienţe auditive din Scoţia. De asemenea, în viitorul an şcolar, avem  o clasă la teoretic, două la profesional şi tehnologic, şi una la post-liceal”.