USL se menţine pe primul loc la numărul de mandate de consilieri locali, primari, consilieri judeţeni şi preşedinţi de consilii judeţene câştigate la alegerile locale de duminică şi în urma centralizării voturilor din 3.097 circumscripţii locale (97,2%) din totalul de 3.186. Potrivit rezultatelor parţiale prezentate ieri, la ora 14.00, de Biroul Electoral Central, USL a obţinut 1.283 mandate de primar (41,44%), PDL – 484 mandate (15,63%), iar PSD, acolo unde a candidat separat – 369 mandate (11,91%).
După centralizarea rezultatelor în 15.963 de secţii din cele 16.910, USL a primit la consiliile judeţene 4.138.440 de voturi (49,81%), PDL – 1.264.841 de voturi (15,22%), iar Partidul Poporului – Dan Diaconescu – 744.278 voturi (8,95%).
La Primăria Capitalei, Sorin Oprescu (susţinut de USL) a obţinut 55,85 % din voturi, iar Silviu Prigoană (USL), 17,15%, după centralizarea rezultatelor de la 861 din cele 1.223 de secţii de votare. Pe locul trei în opţiunile alegătorilor a fost Vasile Horia Mocanu, candidatul Partidului Poporului – Dan Diaconescu, cu 9,34%, fiind urmat de candidatul indendent Nicuşor Dan, cu 8,46%.
O surpriză s-a înregistrat la Suceava, unde candidatul USL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, a câştigat alegerile cu 5.429 de voturi în plus faţă de preşedintele CJ în exerciţiu, Gheorghe Flutur (PDL). USL obţine şi majoritatea în CJ Suceava, unde va avea 18 consilieri, PDL 15, iar PP-DD 3.