La Cameră şi Senat urmează două săptămâni de foc

0
371

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa (foto), anunţă şedinţe maraton ale Legislativului timp de două săptămâni, pentru adoptarea mai multor proiecte, printre care se numără legea energiei, legea gazelor şi, posibil, şi legea minorităţilor. „Începând de astăzi (n.r. – ieri) şi până săptămâna viitoare vor avea loc şedinţe maraton la Parlament. Şi la Camera Deputaţilor şi la Senat sunt o serie de proiecte de legi care aşteaptă să fie dezbătute şi adoptate, ca legea energiei, legea gazelor, dar şi alte lucruri importante, cum este, astăzi (n.r. – ieri) declaraţia premierului legată de afaceri europene, discutarea rapoartelor la Radio şi la Televiziune şi adoptarea unor proiecte de legi privind Tratatul de la Lisabona şi activitatea în zona euro”, a declarat  Mircea Duşa. El a susţinut că nu crede că raportul Televiziunii Române va fi „apreciat” de parlamentari. „Având în vedere situaţia dezastruoasă de la TVR, nu cred că rapoartele care au fost prezentate vor fi apreciate de Parlamentul României, având în vedere datoriile mari pe care televiziunea le are şi imposibilitatea de a-şi gestiona activitatea financiară în momentul de faţă. Şi la radio vom analiza rapoartele şi Parlamentul, în plenul său, va decide”, a spus Duşa. Rapoartele de activitate ale TVR şi ale Radioului public pe 2009, 2010 şi 2011 erau programate să fie dezbătute ieri, într-o şedinţă comună a comisiilor pentru cultură ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, înainte ca ele să fie dezbătute în plenul Parlamentului. Dacă rapoartele pică la vot în Parlament, Consiliile de Administraţie ale acestor instituţii sunt demise de drept.

Întrebat cu privire la legea minorităţilor, Mircea Duşa a susţinut că este posibil ca şi acest proiect să intre în dezbaterea plenului. „Intră şi legea minorităţilor în dezbatere. Dacă comisia va întocmi raportul vom avea în vedere şi o asemenea dezbatere în Parlament, dar fără capitolul V, care se referă la autonomie, la autonomia culturală”, a spus ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul. Acesta a motivat urgenţa adoptării proiectelor în contextul apropierii vacanţei parlamentare, susţinând că nu are legătură cu faptul că mulţi parlamentari ai USL au fost aleşi preşedinţi de consilii judeţene şi primari. „Nu vom rămâne fără majoritate, având în vedere că avem un număr mare de senatori şi deputaţi şi, de asemenea, suntem sprijiniţi şi de grupul parlamentar al minorităţilor, grupurile parlamentare ale UNPR şi, pe situaţii punctuale, şi de grupurile parlamentare ale UDMR”, a dat asigurări Mircea Duşa.