Corpul naţional al experţilor în management educaţional, aproape de desfiinţare

0
649
Corpul național al experților în management educațional se desființează, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Educației în dezbatere publică. În acest organism sunt în prezent 33.306 cadre didactice, precizează edupedu.ro.

„Articolul 246 se abrogă”, prevede proiectul de OUG de pe pagina Ministerului Educației. Iată ce prevede acest articol:„(1) Ministerul Educației și Cercetării înființează corpul național de experți în management educațional, constituit în urma selecției, prin concurs specific, a cadrelor didactice care fac dovada absolvirii unui program acreditat de formare în domeniul managementului educațional, cu minimum 60 de credite transferabile. (2) Procedura și criteriile de selecție se stabilesc prin metodologie aprobată prin ordin al ministrului educației și cercetării. (3) Pot ocupa funcții de conducere, de îndrumare și de control în unitățile de învățământ și inspectoratele școlare numai cadrele didactice membre ale corpului național de experți în management educațional”. Concret, pe baza unei metodologii aprobată anual de minister, profesorii care doresc să candideze pentru o funcție de conducere în școli și inspectorate sau case ale corpului didactic sunt obligați să se înscrie în acest Corp național. Iar pentru asta trebuie să aibă o formare în domeniul managementului educațional de minimum 60 de credite (circa 170 de ore). Analiza OECD din 2017 remarca faptul că aceste cursuri „se pare că pregătesc personalul didactic pentru orice poziție de management, îndrumare sau control, fie ca este vorba de lider sau inspector școlar. Prin urmare nu par să se adreseze nevoilor de învățare ale viitorilor directori”.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat concursul pentru directorii de școli pe 27 iulie 2021, adăugând că nu va exista o condiție de apartenență la corpul experților pentru candidați. Tot prin proiectul de OUG se propune echivalarea probelor de competențe de la Bacalaureat 2021 cu notele din timpul anilor de liceu, după o metodologie pe care Ministerul Educației trebuie să o aprobe în 15 zile de la intrarea în vigoare a OUG.

FOTO: Rawpixelimages/Dreamstime.com