Calificată în semifinalele Ligii Elitelor under 19, echipa de juniori a Universităţii Craiova a fost maltratată de echipa similară a clubului Viitorul. Într-un meci disputat chiar pe arena principală a Academiei „Gheorghe Hagi”, unde deseară se va disputa partida din Liga I, Viitorul – Astra, puştii olteni au încasat o bătaie cruntă de la cei ai „Regelui”, scor 5-0.
Şi scorul a arătat puţin din ceea ce s-a întâmplat pe teren, unde gazdele au etalat un joc superior la toate capitolele. Atât calităţile individuale ale elevilor lui Vasile Mănăilă şi Cristi Cămui, cât şi jocul colectiv al Viitorului under 19 au fost mult peste ce a etalat formaţia pregătită de Ionuţ Stancu. Acesta din urmă a folosit jucătorii: Preduţ – Niţuică (32 Ciutică), Mitran, Puţaru, Pătulea – Sârbu, I. Popescu, Dobre (64 Neaga), Baiaram – Zete, Niţu.
Returul va avea loc duminică, pe „Extensiv”, de la ora 11, dar finalista deja se cunoaşte. În cealaltă semifinală, Dinamo a trecut cu 2-1 de U Cluj.