Astăzi, „Art-Craiova”, în Piaţa „Mihai Viteazul”

0
367

artist school little girl painting brush watercolors portrait

Astăzi, începând cu ora 10.00, în Piaţa „Mihai Viteazul” din Craiova se va desfăşura cea de-a II-a ediţie a Festivalului Judeţean „Art-Craiova”, în organizarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Conform metodologiei de desfăşurare şi a listei de înscriere, aprobată, la manifestare vor participa peste 200 de elevi, din mai mult de 40 de unităţi şcolare din teritoriu, din clasele a V-a – a XII-a. Sunt trei secţiuni: Expoziţie – fiecare cadru didactic de educaţie plastică/vizuală poate participa cu maximum zece lucrări realizate de elevi; Ateliere de lucru – pe două categorii, gimnaziu şi liceu; Spectacol muzical – pot participa elevi cu vârsta 11-18 ani, care au obţinut premii la concursuri de muzică şi care vor interpreta o singură piesă (vocal, instrumental sau vocal-instrumental, din genurile populară, uşoară sau folk).